monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro s-a apreciat peste nivelul de 1,35 dolari pe unitate pentru prima oară din 2011

Euro s-a apreciat miercuri peste nivelul de 1,35 dolari pe unitate pentru prima oară din noiembrie 2011, în aşteptarea rezultatului şedinţei Rezervei Federale americane şi după datele privind creşterea peste aşteptări a încrederii în economia europeană.

Moneda unică europeană a urcat pentru a doua zi consecutiv şi a atins 1,3563 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2011, transmite Bloomberg.

În SUA, analiştii anticipează că actualul program al Rezervei Federale de achiziţii de obligaţiuni va atinge 1.140 miliarde de dolari până la finalizare, în primul trimestru din 2014.

În Europa, un indice al încrederii oamenilor de afaceri şi populaţiei în economie a crescut uşor, depăşind estimările analiştilor.

"Lumea trece de la teamă la vânarea oportunităţilor. Încet dar sigur, datele economice din zona euro merg în direcţia bună. Euro stabileşte astăzi direcţia", a declarat Neil Jones, director la Mizuho Corporate Bank.