monitorulcj.ro Menu
Economie

Analiză: Mediul privat sufocat sub povara birocraţiei şi a taxelor

România va stagna economic şi în acest an sub povara birocraţiei şi a celor 20 de taxe şi impozite noi sau majorate, potrivit unei analize realizată de Andreea Paul Vass, doctor în ştiinţe economice şi deputat. „E șocant că în anul 2013 economia românească trebuie să susțină, din nou, un salariu mediu mai mare în mediul public decât în sectorul privat”, declară economista.

În opinia acesteia „USL vrea să obţină creştere economică în anul 2013 cu un buget care încurajează consumul și birocrația – două dintre problemele care au accelerat intrarea României în criză în anul 2008”.

Argument grafic

„Decalajul de 563 lei între salariul mediu din sectorul public și cel din sectorul privat în anul 2008 s-a diminuat până în anul 2011, când cele două salarii medii au intrat pe făgaş normal, specific unei economii sănătoase, conform Graficului 1. Începând cu anul 2012, salariul public începe să se distanțeze din nou de salariul din mediu privat, fără ca acest fenomen să fie însoţit de vreo îmbunătăţire cât de mică a calităţii serviciilor din instituţiile publice”, explică Vass.

9 zile pentru achitarea tuturor taxelor

Birocraţia este contraindicată atunci când se doreşte dezvoltare economică pe termen lung deoarece împiedică desfășurarea cu ușurință a afacerilor, însă românia nu duce lipsă potrivit deputatului, făcându-se chiar paşi înapoi din acest punct de vedere. „Economia românească este deja strangulată de birocrația pe care USL continuă să o promoveze. Raportul pe anul 2013 privind ușurința de a face afaceri poziționează România la coada clasamentului internațional, pe locul 136 din 185 de țări evaluate, la timpul necesar pentru plata taxelor, semnalând, în ansamblu, un adevăr dur: în Ghana și Fiji este mai ușor să se facă afaceri decât în țara noastră”, argumentează Vass.

FMI: creștere economică de doar 1,5% în 2013

Potrivit economistei, am intrat în anul 2013 cu dezavantajul major dat de o creștere economică foarte redusă, de 0,2% în anul 2012, suficientă doar cât să ne plaseze peste pragul stagnării.

„Proiectul de buget pe anul 2013 se învârte în jurul unei idei fixe: suprataxarea cetățenilor și a companiilor pentru a finanța birocrația masivă. În aceste condiții, orice șansă pentru crearea de noi locuri de muncă este distrusă.

Lanțul evenimentelor economice nu va purta economia românească decât la o creștere foarte redusă și pentru anul 2013, mai degrabă apropiată de 1% în scenariul optimist. Mediul privat și instituțiile internaționale avertizează din toate părțile că în condițiile acestor avalanșe de taxe și impozite și a tăierilor de investiții, România nu are nicio șansă de dezvoltare economică. Nici nu a început bine acest an și FMI a redus deja prognoza de creștere economică a României pentru anul 2013 la 1,5%. Până și Guvernul Ponta a luat în considerare la întocmirea bugetului o prognoză de creștere economică de 1,6%, față de nivelul previzionat în toamna anului 2012, de 2%”, conchide Andreea Paul Vass.