Economie
BERD a înrăutăţit la 1,4% prognoza de creştere economică a României pentru acest an
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,9%, cât estima în octombrie, la 1,4%, o estimare uşor mai pesimistă decât proiecţiile Băncii Mondiale şi Guvernului, de 1,6%, respectiv 1,8%. BERD estimează creşterea PIB al României pentru anul 2012 la 0,3%.
"Încetinirea din zona euro şi o scădere semnificativă a producţiei agricole au avut puternice efecte de atenuare asupra creşterii (economiei, n.r.) României în 2012, rezultând un avans economic neglijabil pentru întreg anul, potrivit estimărilor preliminare. Totuşi, disciplina fiscală a fost, în linii mari, menţinută, inflaţia este în jur de 5% şi ţara are în continuare o bună acoperire în rezerve (valutare, n.r.). O anumită recuperare a creşterii este probabilă în 2013", se arată în raportul BERD.
Banca Mondială a anunţat săptămâna trecută o prognoză de creştere economică de 1,6% pentru România în acest an. Pentru 2014, banca anticipează un avans de 2,2%, iar în 2015 de 3%.
Guvernul şi-a fixat pentru 2013 o ţintă de creştere de 1,8%, dar speră într-o variantă optimistă să atingă un avans de 2%.
Comisia Europeană estima la începutul lunii noiembrie un avans economic de 2,2% pentru România în acest an şi de 2,7% pentru anul următor.