Economie
Un nou investitor în Parcul Tetarom III: Karl Heinz Dietrich
Compania germană Karl Heinz Dietrich, specializată în activităţi de logistică, se va instala în Parcul Tetarom III pe o suprafaţă de 4,5 hectare. Conducerea companiei germane a semnat joi contractul cu Consiliului Judeţean Cluj şi urmează să construiască un depozit logistic la Jucu.
Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că firma germană va ocupa 4,5 hectare în Parcul Tetarom III de la Jucu şi că va angaja, în primă fază, 80 de persoane, iar valoarea investiţiei se ridică la 5 milioane de euro.
„Vom crea 80 de noi locuri de muncă în Parcul Tetarom III. Karl Heinz Dietrich va ocupa un teren de 4,5 hectare, în primă fază valoarea investiţiei se ridică la suma de 5 milioane de euro şi tot acuma, în primă fază vor angaja 80 de persoane. Depozitul logistic va avea în total 240 de angajaţi. În martie 2014 este preconizată finalizarea depozitului. În final investiţia va ajunge la 12-15 milioane de euro”, a precizat Horea Uioreanu.
„Vom desfăşura în special activităţi de transport şi ambalare”, a precizat Hans Ulrich Dietrich preşedintele companiei. Karl Heinz Dietrich va participa şi la licitaţiile pe care compania Bosch le va demara pentru departamente lor de logistică.
„Am început discuţiile în urmă cu 2-3 luni, au fost la fel de plăcute ca şi negocierile cu Bosh, am semnat contractul în această dimineaţă în faţa notarului. Le urez succes, vor face activităţi de logistică pentru toate firmele din Parcul Tetarom III. Apreciază Clujul şi activitatea industrială din zona Clujului. Vor participa ca orice altă companie la o licitaţie pe care Bosch o va organiza pentru administrarea departamentelor lor de logistică. Nu contractul cu Bosh i-a adus aici, dacă nu câştigă licitaţia cu Bosch asta nu înseamnă că vor pleca. Am semnat un contract de constituire unui drept real de superficie. Dacă ne referim la o locaţie terenul este situat vis a vis de Bosch, lângă Bosch şi calea ferată”, a precizat Viorel Găvrea, directorul Tetarom.
Dietrich are patru locaţii în România, la Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Timişoara, având în total 500 de angajaţi.