Economie
Reducerea TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă în al doilea semestru din 2013
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, marţi, că măsura reducerii TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă experimental în al doilea semestru din 2013 şi nu constituie o discuţie cu FMI în luna ianuarie, arătând că prin această măsură se urmăreşte reducerea evaziunii fiscale, scrie Mediafax.
"Am făcut calcule, avem câteva cifre pe care le supunem atenţiei. E o discuţie destul de avansată între Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor (...) propunerea este să introducem undeva pe parcursul anului 2013, cel mai probabil în al doilea semestru, experimental la pâine, pentru tot lanţul de producţie, un TVA redus de 9% - asta înseamnă la cereale, la morărit şi panificaţie la acele produse destinate exclusiv consumului de pâine, pentru că acolo se înregistrează o evaziune fiscală foarte mare", a precizat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.El a spus că în prezent evaziunea fiscală în acest domeniu este de 70%, iar prin reducerea TVA ar creşte baza de impozitare şi s-ar putea compensa acele sume care nu s-ar încasa la bugetul de stat.Constantin a precizat că a calculat împreună cu ministrul Finanţelor şi ministrul pentru buget că introducerea acestei măsuri la un anumit cod CAEN ar putea afecta bugetul de stat cu doar 200 de milioane de lei, iar pe un singur semestru experimental acea pierdere la buget ar fi de 100 de milioane de lei."Eu cred că prin reducerea evaziunii fiscale am putea compensa foarte uşor aceste sume. Dacă această măsură experimentală va avea succes, am putea să o extindem şi la alte produse", a mai spus Constantin, precizând că dacă se va reduce evaziunea de la 70% la 20% acesta ar fi un "proiect de succes".El a adăugat că şi dacă nu ar funcţiona această măsură, pe componenta de pâine bugetul nu ar fi afectat în mod dramatic."Nu este o măsură socială, nu este o măsură menită de a scade preţul la pâine, este o măsură care probabil va stagna preţul la pâine pe o perioadă mai îndelungată, dar cea mai importantă realizare ar fi combaterea evaziunii fiscale care în momentul de faţă pentru un TVA de 24% este încurajată", a explicat Constantin.El a mai spus că reducerea TVA la pâine nu va constitui o discuţie cu FMI în luna ianuarie şi că va fi o discuţie probabil când se va negocia un nou acord, în martie-aprilie."Sunt foarte multe calcule care trebuie finalizate, evaluări asupra impactului introducerii acestei măsuri. După ce vom termina, probabil în luna martie-aprilie, când vom discuta cu FMI, vom pune pe masa discuţiilor şi această temă", a mai spus Daniel Constantin.