monitorulcj.ro Menu
Economie

Încă aproape 600 de locuri de muncă pentru clujeni! Vezi cine face angajări

Până la sfârşitul anului se vor face încă 130 de angajări!

E.ON Gaz a inaugurat ieri, la Cluj-Napoca, un Centru Business, care va furniza servicii de contabilitate pentru toate companiile Grupului E.ON. Acesta funcţionează în clădirea Amera Tower, de pe Calea Baciului, unde a preluat o suprafaţă de 2.000 mp

Compania a angajat deja 71 de persoane, urmând ca până la sfârşitul anului să ajungă la 200 de angajaţi în cadrul centrului, iar în anii următori la peste 500 de locuri de muncă create.

Potrivit directorului general EBUS, Edgar Aschenbrenner, compania a ales oraşul Cluj-Napoca după analizarea mai multor variantei atât din ţară cât şi din restul Europei, patru criterii fiind hotărâtoare în luarea deciziei finale: numărul de potenţiali angajaţi şi abilităţile lingvistice ale acestora,  infrastructura oferită şi nu în ultimul rând costurile reduse.

Potrivit primarului municipiului, decizia grupului E.ON de a alege Cluj-Napoca pentru o investiţie cu aproape 600 de locuri de muncă „confirmă statutul de oraş în plină dezvoltare şi cu avantaje în comparaţie cu alte locaţii din România şi din Europa”.

„Faptul că la Cluj-Napoca avem universităţi de renume, mulţi studenţi bine pregătiţi şi o forţă de muncă în stare să facă faţă la orice provocare europeană, precum şi o modernă infrastructură urbană constitutie avantajele pe care oraşul le are şi trebuie să le menţină, în continuare, pentru a aduce locuri de muncă. Datoria noastră este să amplificăm aceste avantaje, pentru alte multe locuri de muncă pentru clujeni”, a adăugat Emil Boc.

La eveniment au fost prezenţi şi ministrul delegat pentru Energiei, Constantin Niţă, şi prefectul Clujului, Gheorghe Vuşcan.

Investiţii şi în reţeaua de distribuţie

Până în anul 2015 vor fi înlocuiţi circa 160 kilometri de conducte şi branşamente de gaze naturale, potrivit conducerii E.ON, valoarea totală a proiectelor de  investiţii în modernizarea infrastructurii fiind estimată la aproximativ 90 de milioane de lei.

În 2011, reţeaua de gaze naturale Cluj-Napoca a fost reabilitată pe o lungime de 30 de kilometri, iar la nivelul judeţului Cluj. au fost realizate investiţii de circa 20,5 milioane lei, lungimea reţelei modernizate depăşind 80 de kilometri.

Afaceri de un miliar d eeuro în 2011

Cifra de afaceri consolidată a grupului de companii E.ON în România s-a ridicat, în 2011,  la aproximativ un miliard de euro, un nivel apropiat de cel înregistrat în anul 2010, iar volumele de gaze naturale şi electricitate comercializate au depăşit 30 TWh.

Potrivit oficialilor E.ON , investiţiile grupului în în România s-au rificat circa 330 milioane lei în 2011, iar în 2012 la circa 350 milioane lei.