monitorulcj.ro Menu
Economie

Câştigul salarial mediu net a crescut cu 4 lei în septembrie, până la 1.538 lei

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost, în septembrie 2012, de 2.122 lei, cu 0,2% mai mare decât în luna august, iar cel net de 1.538 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu 4 lei (0,3%), informează Institutul Naţional de Statistică.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.296 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (845 lei). Indicele câştigului salarial real pentru luna septembrie 2012 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 99,1%. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 118,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna august 2012. În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. În luna septembrie 2012, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat, în aproape egală măsură, atât creşteri cât şi scăderi faţă de luna precedentă. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna august 2012 din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 22,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv de 18,6% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. De asemenea, s-au înregistrat creşteri între 7% şi 11,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor textile şi între 2% şi 4% în activităţi de editare, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi de servicii anexe extracţiei, prelucrarea lemnului fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite). Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna septembrie a fost cauzată de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte). Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost: cu 20,8% în alte activităţi extractive; între 4% şi 9% în extracţia minereurilor metalifere, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea altor mijloace de transport, colectarea şi epurarea apelor uzate, industria metalurgică; între 2% şi 4% în transporturi pe apă, fabricarea produselor din tutun, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, tranzacţii imobiliare, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), fabricarea băuturilor, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi de poştă şi de curier, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor (inclusiv activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii). În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna august în învăţământ cu 3,4% ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice; în administraţia publică şi în sănătate şi asistenţă socială s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ( 0,4%). Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,1%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 99,8%, informează Mediafax.