Economie
Adrian Vasilescu: 2011 va fi mai greu decît 2010
Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat ieri că anul acesta va fi cel mai greu an din punct de vedere economic din cauză că România va trebui să ducă bătălia economică pe două fronturi, unul pentru ieşirea din recesiune şi celălalt cu încheierea echilibrului bugetar. „În primul rînd, 2011 cred că trebuie să înceapă cu bătălia aprigă pentru ieşirea din recesiune. Dacă nu ieşim din recesiune vom avea de tras mulţi ani de acum în acolo. Asta dacă nu ieşim din 2011. Bătălia principală se va da cu inflaţia, care trebuie să fie înjumătăţită. Trebuie să obţinem o inflaţie la jumătatea celei din 2010 ceea ce ar însemna trecerea la un proces activ de dezinflaţie”, a declarat Adrian Vasilescu, citat de Agerpres.
Făcînd referire la anul care tocmai s-a încheiat, Vasilescu a declarat că economia a fost dominată de recesiune. “Patru trimestre unul după altul de recesiune, care au urmat altor patru trimestre din 2009. Apoi ne-a convocat o inflaţie mare în 2010 determinată de măsurile autorităţilor statului. În acelaşi timp a fost o economie în care a întîrziat competiţia şi restructurarea. O ieşire din capcană s-a produs în planul industriei, în sensul că am avut creşteri în producţia industrială şi a exporturilor, care au crescut cu aproape 26%. Din păcate, căderile mari au fost în domeniul construcţiilor, serviciilor, comerţului mai ales în ceea ce s-a receptat într-o scădere a consumului”, a precizat Adrian Vasilescu.
De asemenea, el a declarat că BNR nu a schimbat ţinta de trecere la euro. “Ea rămîne 2015. Banca Naţională lucrează intens în acest sens. S-a creat şi un comitet amplu care lucrează continuu pentru acest program, iar din partea a doua a anului 2010 am chemat să lucreze cu noi şi o echipă de la Ministerul Finanţelor”, a afirmat consilierul guvernatorului.