monitorulcj.ro Menu
Economie

Ce cred românii despre economie: merge mai rău decât acum un an, dar sunt aşteptări mari pentru 2013

Aproape trei sferturi din populaţie consideră că economia merge mai rău decât acum un an, disponibilitatea de cumpărare este scăzută, dar aşteptările legate de îmbunătăţirea situaţiei în 2013 sunt ridicate, românii fiind printre cei mai optimişti europeni, alături de nemţi şi britanici, potrivit GfK.

"Anul acesta se anticipează că Produsul Intern Brut (PIB) al României va creşte cu 0,5 procente. Şomajul este scăzut, sub cinci procente. Economia şi moneda trebuie să se stabilizeze treptat. România este a doua cea mai săracă ţară din UE. În perioada verii, preşedintele şi primul ministru s-au luptat pentru putere. Această luptă a culminat cu un referendum organizat pentru demiterea preşedintelui, invalidat din cauza numărului mic de votanţi. Aceste evenimente au afectat în mod clar starea de spirit a populaţiei. Gradul mic de încredere în elita politică deja existent a scăzut din nou. Încrederea că politicienii vor stabiliza economia României şi o vor dirija spre creştere pe termen lung a scăzut. În general, 73% din populaţie consideră că situaţia economică este mai rea decât acum un an", se arată într-un comunicat GfK România, care prezintă rezultatele unui raport GfK Consumer Climate pentru Europa si Statele Unite.

Situaţia economică generală din majoritatea ţărilor europene nu s-a deteriorat cu adevărat în lunile de vară, dar nici nu a înregistrat vreo îmbunătăţire propriu-zisă, iar consumatorii se aşteaptă în continuare ca puterea economică să scadă şi mai mult, notează analiştii.

Şomajul a crescut în aproape toate ţările, iar guvernele continuă să încerce să îşi aducă deficitele de stat sub control prin măsuri stricte de austeritate, inclusiv prin mărirea impozitelor. În statele aflate în centrul crizei, aceasta determină, într-o măsură tot mai mare, populaţia să organizeze proteste. Mulţi consumatori nu pot face faţă altor reduceri, şi nu sunt de acord să împartă povara măsurilor luate de guvernele lor fără certitudinea că acestea le vor ameliora situaţia, potrivit sursei citate.

În contextul perspectivelor economice tot mai sumbre, aşteptările consumatorilor europeni privind veniturile au scăzut în mod considerabil în aproape toate ţările, iar măsurile de austeritate şi măririle de impozite impuse de guverne sunt subiecte la ordinea zilei în întreaga Europă.

Cele mai mici speranţe în ceea ce priveşte creşterea veniturilor au fost exprimate de consumatorii din Italia, Spania şi Grecia, la polul opus situându-se cei din Germania, Austria şi România, se arată în comunicat.

Pe de altă parte, ca urmare a scăderii aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile, în multe ţări dorinţa de cumpărare a scăzut în mod perceptibil, singurele excepţii fiind Germania, Bulgaria şi Polonia. Cei mai dornici să consume rămân în continuare germanii, austriecii şi bulgarii.

Pe de altă parte, în SUA, contrar a ceea ce s-ar putea anticipa în lumina datelor economice modeste, consumatorii americani devin tot din ce în ce mai siguri pe sine.

Studiul GfK Climatul de consum MAXX are la bază interviuri cu consumatori efectuate lunar, la însărcinarea Comisiei Europene, în toate ţările UE. Analiza asigură o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economică şi veniturile, precum şi a dorinţei de cumpărare a consumatorilor din Austria, Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Republica Cehă, România şi Spania. Cele 12 ţări însumează circa 80 de procente din populaţia totală a tuturor celor 27 de ţări ale UE.

Începând din martie 2011, compania de cercetare a pieţei realizează studiul şi în SUA. Mediafax