Economie
Târg de cariere IT
Cel mai mare târg de cariere din ţară pregăteşte la Cluj, în această toamnă, o ediţie dedicată mediului IT. Aceasta se va desfăşura în 2 zile consecutive (11 şi 12 octombrie), în 2 locaţii (în Iulius Mall, respectiv în Cantina Observator).
Cei interesaţi vor putea descoperi în fiecare din cele 2 zile, între orele 10:00 şi 16:00 cele mai bune oferte de angajare şi vor avea ocazia de a-i cunoaşte pe cei care au ani de experienţă în spate în domeniu.HP, BG Soft, Steelcase, Endava și LiveRail se numără printre marile companii care și-au rezervat deja un loc la Târgul de Cariere în IT, care va avea loc joi, la Iulius Mall și a doua zi la cantina din campusul studențesc Observator. Studenții și absolvenții din domeniu își vor putea depune CV-urile, pe lângă marile companii amintite mai sus, și la firme renumite precum Evoline, Altom, Route 66, Universal Alloy, Autonet, Codespring, ISDC, AROBS, Arxia, Brinel, Garmin și Artsoft Consulting. „Înscrierile rămân deschise. Ne așteptăm la un număr și mai mare de companii, de care veți afla cu siguranță la fața locului”, au menționat reprezentanții agenției Fapte, organizatorul, printre altele, a peste 40 de ediții a celui mai mare târg de cariere din țară. Târgul de Cariere a fost lansat pentru prima dată la Cluj-Napoca în anul 2006. Între timp s-au strâns 23 de ediţii, iar Târgul de Cariere a devenit cea mai importantă reţea de târguri de cariere din România. Intrarea la cele 2 zile ale târgului dedicat mediului IT va fi liberă.