Economie
„Structura guvernului român e demodată, tipică regimului comunist”
Constatarea aparține preşedintelui Templeton Emerging Markets, Mark Mobius.
Structura guvernului român este demodată, tipică regimului comunist, în care economia era controlată de stat, iar această situaţie trebuie să se schimbe şi administraţia să permită mediului de afaceri să se dezvolte, a spus Mark Mobius, preşedintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets, în cadrul unei emisiuni televizate.
România este atractivă pentru investiţii datorită entuziasmului oamenilor şi resurselor minerale şi agricole, care pot susţine creşterea economică, a afirmat Mobius, citat de Mediafax.
Întrebat de ce România nu foloseşte cu succes aceste resurse, el a spus că principalul motiv „are de-a face cu guvernul, cu birocraţia”.
„Structura guvernului român la momentul de faţă este, oarecum, demodată, tipică pentru regimul comunist, unde reguli şi regulamente trebuiau făcute pentru orice aspect al economiei şi se descoperea că economia trebuie controlată tot timpul de către stat. Acum, situaţia schimbându-se sau fiind deja schimbată, este necesar ca şi aceste structuri să se schimbe. Şi trebuie să avem o administraţie care să permită mediului de afaceri să prospere, să se dezvolte, astfel încât să obţină beneficii”, a arătat Mobius.
El consideră că numirea unor noi manageri este necesară pentru asigurarea succesului companiilor de stat care urmează să fie privatizate şi, astfel, statul le poate vinde la un preţ mai mare.
„La Fondul Proprietatea am sugerat guvernului să înlocuiască vechiul management cu noi manageri, şi guvernul, în final, a trecut la această măsură. Fie că noii manageri sunt români, spanioli, americani, numai după ce aceştia sunt aduşi putem avea succes cu aceste companii. Companii care pot fi vândute pe piaţă la un preţ mult mai mare decât acum şi, bineînţeles, beneficiile guvernului, beneficiile ţării se fac văzute, mai ales în ceea ce priveşte banii pentru plata impozitelor. Deja se întâmplă. Guvernul ia măsuri în această direcţie. După cum ştiţi, FMI şi UE au cerut guvernului să implementeze aceste schimbări şi guvernul răspunde acestor solicitări. Din păcate procesul este foarte lent. Este necesar să fie accelerat”, a afirmat şeful Franklin Templeton.
Franklin Templeton a preluat în septembrie 2010 administrarea Fondului Proprietatea, fond care deţine în prezent participaţii la companii de stat importante precum Hidroelectrica (19,9%), Romgaz (15%), Nuclearelectrica (9,7%), Transgaz (15%) şi Complexul Energetic Oltenia (21,5%), dar şi la companii privatizate precum OMV Petrom (20,1%), Alro (10,2%) sau BRD (3,6%).
Mobius a amintit de unele procese în care Fondul Proprietatea a fost chemat „fără niciun motiv, doar pentru că unii vor să profite de situaţie” şi a afirmat că „ar fi util orice ajutor din partea guvernului pentru eliminarea barierelor din calea progresului”.
Fondul Proprietatea are mai multe procese deschise de unul dintre micii acţionari, avocata Ioana Sfârăială. Aceasta a contestat aproape fiecare AGA de la Fond derulată în ultimii doi ani, de când Franklin Templeton a fost numit administratorul FP. Astfel, unele hotărâri ale acţionarilor nu pot fi puse în aplicare.