Economie
Cât sunt dispuşi să plătească „chiriaşii de lux”?
Preţurile cerute de proprietarii locuinţelor de fiţe pentru închiriere trec de o mie de euro pe lună, însă doritorii nu se înghesuie.
Luxul costă şi când e vorba de închiriere, astfel, pentru a se bucura de o panoramă deosebită, suprafaţă mare de locuit, garaj cu telecomandă sau alte elemente care să facă traiul la apartament cât mai plăcut, clujenii cu dare de mână sau companiile care închiriază locuinţe pentru angajaţii de bază ar trebuie să scoată din buzunar peste 1000 de euro lunar.Potrivit unui clasament realizat de imobiliare.ro, cea mai scumpă ofertă de închiriere a unui apartament din Cluj-Napoca este de 1500 de euro/lună. Apartamentul este situat la etajul 1 al unui imobil nou de tip vilă, în apropierea Facultăţii de Medicină, la cinci minute de centru, are 155 de mp şi este compus din living cu bucătărie, două băi, două dormitoare din care unul are baie proprie, hol şi debara. Este utilat şi mobilat modern şi dispune, de asemenea, de 3 terase şi loc de parcare.După ce a stat 2 luni fără să-şi găsească chiriaşi „oferta a fost retrasă zilele trecute de propietar pentru că a dat apartamentul unor rude care vor stea o perioadă în oraş”, spune Rareş Cornea, agentul Maxintermedia care gestionează închirierea.Ofertele de lux, cu preţuri şi mai luxuriante par a sta, de altfel, o bună perioadă până la găsirea persoanei dispuse să achite preţul cerut. „Acest gen de apartamente, pentru care se cer sume foarte mari pentru închiriere, rămân, de regulă, libere câteva luni. De obicei au fost închiriate anterior la un preţ mai mare, iar proprietarii au impresia că vor găsi locatari dispuşi să ofere aceeaşi sumă, însă dacă se calculeză perioada de aşteptare în care nu se încasează nicin ban, reiese că era mai profitabil să se accepte închirierea pe o sumă mai mică”, spune Carmen Miron, director vânzări Edil Imobiliare.Preţul pe care chiriaşii sunt dispuşi să-l dea în schimbul luxului, nu trece potrivit directorului Edil de 1000 de euro. „Apartamente pe care noi le-am avut şi am şi reuşit să le închiriem destul de repede, din categoria de lux, au avut preţuri de 800, 900, maxim 1000 de euro pe lună. Peste 1000 de euro e deja preţ de casă”, adaugă Miron.Profilul chiriaşului şi al vânzătorului de lux Banii care trebuie scoşi din buzunar pentru un „apartament de 10” nu sunt la îndemâna tuturor. „Chiriile de lux sunt contractate în general de multinaţionale pentru angajaţii lor, sau de clujenii bogaţi care îşi renovează casele şi au nevoie de o locuinţă până la finalizarea lucrărilor, spre exemplu”, mărturiseşte Carmen Miron. Nici ofertanţii nu sunt, însă, de lepădat. „Majoritatea proprietarilor care scot astfel de oferte pe piaţă au foarte mulţi bani, şi nu sunt dispuşi să negocieze”, adaugă reprezentantul agenţiei clujene Maxintermedia. Ce preţuri maxime se scot la bătaie pentru chirii în ţară?Proprietarul celui mai scump apartament scos la închiriere în prezent, în România, cere o chirie de 6.800 de euro pe lună, locuinţa amplasată în Herăstrău având 450 de mp, potrivit studiului imobiliare.ro.Pe locul al doilea în topul celor mai scumpe apartamente scoase la închiriat se află un apartament din Dorobanţi. Locuinţa este situată la primul etaj într-un imobil cu trei etaje, cu câte un apartament pe nivel şi are o suprafaţă de 309 mp la care se adaugă 44 mp de terase. Apartamentul complet mobilat şi utilat are 3 dormitoare, un living, 4 grupuri sanitare, 3 dressinguri, 4 terase şi bucătărie.Deşi considerabil mai ieftine decât în Bucureşti, zeci de apartamente ale căror chirii lunare depăşesc 1.000 de euro sunt scoase pe piaţă în toate marile oraşe din ţară.Cea mai scumpă chirie din Timişoara, 1.250 euro/lună, este întâlnită în cazul unui apartament cu o suprafaţă utilă de 170 mp, situat la etajul al doilea într-o clădire istorică din Piaţa Unirii. Apartamentul are trei camere, o baie, o bucătărie şi un balcon spaţios.În Constanţa, cel mai scump apartament de închiriat are doar două camere, dar o suprafaţă utilă de 100 mp şi este situat într-un bloc nou, construit în 2010. Cu vedere la mare, complet mobilat şi utilat, acest apartament poate fi închiriat cu 1.700 euro/lună.