Economie
bauMax a deschis cel de-al doilea magazin din Cluj-Napoca
Oficialii prezenţi la inaugurare văd evenimentul ca pe semn al relansării industriei construcţiilor.
Noul magazin a fost deschis oficial ieri, în prezenţa prefectului, Florin Stamatian şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe, ambii văzând investiţia ca pe o dovadă a depăşirii crizei economice şi a redeschiderii apetitului clujenilor pentru cumpărături.„Deschiderea celui de-al doilea sediu bauMax din Cluj-Napoca indică dinamica deosebită care începe să reapară în investiţiile în imobiliare, în căminul propriu”, a subliniat Stamatian. „Investiţia de la Cluj arată că aici se construieşte mult şi bine, existând cerere pentru materialele de construcţie”, a adăugat Alin Tişe.„Trezirea” pieţei şi totodată justificarea investiţiei este susţinută şi de directorul general bauMax România, Nicola Szekely. „După trei ani de criză credem că a venit primăvara atât în sensul vânzărilor, cât şi în ceea ce priveşte vremea”, spune Szekely.Investiţia, care a creat 105 locuri de muncă pe piaţa locală, i-a costat pe austrieci aproximativ 20 de milioane de euro. Magazinul vine cu noutăţi pe piaţăClujenii vor putea intra cu maşina în magazin, într-o zonă special amenajată de 3.000 de mp, putând să încarce cumpărăturile direct în autoturism. Suprafaţa totală este de 15.000 de mp şi este împărţită în patru departamente: Construcţii, Tehnic, Amenajări şi Grădină.O altă noutate pe care o aduce bauMax la Cluj este planificarea 3- D a băii. Cumpărătorii vor fi ajutaţi de profesionişti în domeniu să-şi proiecteze baia, putând astfel să-şi planifice mai eficient cumpărăturile. Retailer-ul vine şi cu sortimente noi concentrate în showroom-ul de pachet şi plăci ceramice şi cel de uşi şi ferestre, precum şi cu prezentarea sculelor electrice cu posibilitatea testării pe loc a acestora.2011 a adus creşterea vânzărilor bauMax activează pe piaţa locală de 6 ani, având 1277 de angajaţi şi o suprafaţă totală de vânzare de peste 150.000 de mp.Prezenţa în România cu o reţea formată din 14 magazine, a contribuit la creşterea cifrei de afaceri a grupului. Aceasta a ajuns la 1,52 miliarde de euro, cu aproape 3% mai mult decât în 2010.Austriecii au aplicat o strategie nouă pentru a creşte cererea locală, sensibil afectată de scăderea puterii de cumpărare pe fondul instaurării crizei economico-financiare. Conceptul „Întotdeauna preţuri mici”, introdus pentru prima dată la noi, şi abia apoi în unităţile din Bulgaria, ia în calcul sensibilitatea la preţ a cumpărătorilor.