Economie
FMI ne-a deblocat o tranșă de 505 mil. €
Boardul Fondului Monetar Internațional a avizat ieri cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv cu România, punând la dispoziţia statului cea de-a cincea tranşă, în valoare de 505 milioane euro, care ridică suma totală disponibilă în caz de necesitate la aproximativ 2 miliarde euro.
„Cea de-a patra evaluare a acordului şi punerea la dispoziţie a următoarei tranşe au fost abrobate în unanimitate de către membrii Consiliului Director. Aceştia au avut aprecieri pozitive în ceea ce priveşte măsurile adoptate şi angajamentul Guvernului. Recomandările Consiliului Director s-au concentrat pe nevoia de a continua consolidarea fiscală, astfel încât deficitul bugetar pe bază ESA să se încadreze la finele anului sub 3%, şi pe accelerarea reformelor structurale”, a declarat agenţiei Mediafax reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.Începând cu acest an, acordul cu FMI cuprinde ţinte privind deficitul bugetar atât în termeni cash, cât şi ESA.La precedenta evaluare a acordului, din ultima parte a anului trecut, FMI a decis să pună la dispoziţia României o tranşă cu o valoare de 480 milioane de euro.Următoarea misiune de evaluare va fi şi prima din mandatul noului guvern, condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu. FMI a arătat totodată, într-un comunicat dat publicității ieri, că noul Guvern şi-a reconfirmat angajamentele asumate de România privind programul cu Fondul, UE şi Banca Mondială şi că acesta decurge conform planului.