Economie
Cine e responsabil de „privatizarea dezastruoasă” a combinatului de la Câmpia-Turzii?
„Sârmarii” adresează o scrisoare deschisă autorităţilor guvernamentale care au coordonat privatizarea metalurgiei româneşti.
După 9 ani la de la privatizarea Combinatului Metalurgic de la Campia Turzii, sub sigla Mechel, acesta se confruntă cu o situaţie gravă, existând chiar riscul închiderii activităţii, după o funcţionare de aproape un veac. În condițiile în care cei 1900 de angajaţi ar urma să rămână fără loc de muncă, sindicaliştii adresează o scrisoare deschisă actanţilor privatizării metalurgiei, încercând să atragă atenţia autorităţilor din prezent şi acţionarilor companiei asupra anilor de decizii neinspirate, cărora – spun ei – trebuie să li se pună capăt.„O facem să atragem atenţia acţionariatului majoritar că nu se iau măsurile cele mai potrivite pentru buna funcţionare a întreprinderii, inclusiv din punct de vedere economico-financiar, de care depinde păstrarea locurilor noastre de muncă, să atragem atenţia autorităţilor centrale şi locale că în această perioadă de criză ar trebui acordate facilităţi şi pentru păstrarea locurilor de muncă, nu numai pentru crearea altor noi”, arată sindicaliştii în scrisoare.O istorie tristă a privatizăriiConcernul Mechel a plătit, acum aproape nouă ani, suma de 27 de milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni la combinatul siderurgic „Industria Sârmei”, din care ar fi urmat să realizeze investiţii de 20 de milioane de euro. Statul Român a şters, cu ocazia privatizării, toate datoriile unităţii din Câmpia Turzii, care se ridicau la aproape 70 de milioane de euro.„Reprezentanţii Mechel s-au angajat şi au prezentat planuri aprobate pentru achiziţionarea unei maşini de turnare continuă şi pentru construcţia unui laminor. A fost o mare minciună. Au fost tăiate şi trimise ca fier vechi pentru oţelăriile din Târgovişte şi Oţelul Roşu, cantităţi de zeci de mii de tone, secţii întregi fiind dezmembrate şi transformate în ruine [...]. Privind în urmă la ceea ce a fost Industria Sârmei, un combinat integrat, între primele mari producătoare de oţel din România, şi ce este acum, o mică întreprindere, având în componenţă doar un laminor şi câteva tragătorii, putem concluziona cât de reuşită şi de transparentă a fost privatizarea combinatului din Câmpia Turzii”, concluzionează „sârmarii”.