Economie
Petrom contraatacă la declarațiile președintelui. Cine are dreptate?
Directorul general al companiei petroliere insistă că profiturile mari pe care le obține se datorează eficienței manageriale.
Cu o săptămână în urmă, președintele Băsescu ataca subiectul prețului carburanților, reproșând companiei Petrom că face profituri imorale. În acest week-end, directorul general al companiei spune că președintele ar trebui să vadă și „lucrurile bune”, precum și taxele și impozitele pe care Petrom le-a plătit la bugetul de stat.Profitul record obţinut de Petrom în 2011 este rezultatul a şapte ani de modernizare, de transformare, de eficientizare şi de investiţii, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al companiei, Mariana Gheorghe, care şi-a exprimat speranţa ca preşedintele României, Traian Băsescu, să vadă lucrurile bune pe care Petrom le face pentru societatea românească.Directorul general insistă pe efortul de modernizare„Petrom a trecut printr-un proces de transformare de şapte ani, sprijinit de peste şapte miliarde euro ca investiţii. Cred că toată lumea ar fi trebuit să fie supărată dacă noi nu am fi realizat profituri, dacă am fi cheltuit banii aceştia fără a realiza un impact pozitiv asupra rezultatelor financiare şi operaţionale ale companiei. Acest profit este rezultatul a şapte ani de modernizare, de transfer, de eficientizare şi de investiţie pe care acum le vedem cuantificate în trei direcţii, un profit al companiei care este în totalitate reinvestit”, a afirmat Mariana Gheorghe.Aceasta a precizat că, în cei şapte ani de la privatizare, Petrom a avut circa 31 miliarde lei profit operaţional înainte de taxare şi depreciere şi a investit 30 miliarde lei. În acelaşi timp, a colectat şi plătit statului taxe în sumă de 45 miliarde lei.„În momentul în care vorbim de profit, conotaţia este că acele profituri se duc cuiva. Ele sunt reinvestite în economia românească. 17.000 de furnizori ai Petrom se bucură de aceste profituri. 17.000 cred că este un număr care pentru oricine reprezintă ceva. Ne-am uitat la numărul de angajaţi ai acestor companii - peste 70.000 oameni sunt beneficiarii acestor investiţii pe care le facem. Suntem o companie cu peste 20.000 de oameni care muncesc din greu pentru a atinge aceste rezultate, care sunt în strictă respectare a legalităţii şi a unor principii comerciale de dezvoltare sănătoasă a unei companii. Noi suntem foarte importanţi pentru economia românească, ca şi alţi operatori din energie, şi credem că este de datoria noastră să asigurăm producţia continuă a acestor produse de bază, care sunt de vocaţie naţională, nu sunt doar pentru anumite categorii de companii sau de oameni, pentru că, atât gazul, cât şi combustibilul şi energia electrică, au vocaţie naţională, sunt pentru toată lumea, sunt produse care vor fi de siguranţă pentru existenţa unei ţări în diverse forme. Faptul că am realizat aceste profituri dovedeşte încă o dată că am legalizat profiturile pe care o companie de mărimea şi de natura acestei activităţi trebuie să o facă. În final, nu spunem că suntem mai speciali decât alţii, spunem doar că facem o activitate profesională, legală şi cu toată considerarea pentru impactul economic şi social pe care îl avem, dar, în acelaşi timp, credem că acest lucru este de respectat. Ne pare rău că domnul preşedinte a ajuns la această concluzie. Sper însă să îşi reconsidere această atitudine şi să vadă lucrurile bune pe care această companie le face în societatea românească”, a spus Mariana Gheorghe, întrebată fiind cum comentează declaraţia preşedintelui în legătură cu profitul obţinut anul trecut de Petrom.De ce „a rupt-o” președintele cu Petrom-ul?În urmă cu o săptămână, preşedintele Traian Băsescu afirma, la ProTV, că a rupt orice legătură cu Petrom, în semn de protest pentru excesul de profit pe care compania l-a obţinut într-o perioadă de criză, acuzând-o, totodată, de lipsă de fair-play. „Eu sunt cel care a rupt orice legătură cu Petromul, ca semn de protest pentru excesul de profit pe care l-a obţinut într-o perioadă de criză”, afirma şeful statului, întrebat de ce parte a „baricadei” este, în contextul în care Petrom a avut cel mai mare profit, dar cetăţenii sunt nemulţumiţi de preţul benzinei.Traian Băsescu sublinia că nu îi place politica Petrom OMV pentru că este una incorectă. „Sigur, nu poţi să ceri unei firme să fie 100% morală, dar nici nu poţi să-mi arunci în faţă, în fiecare zi: preţul mondial al petrolului este 120 de dolari barilul, când tu îl extragi cu 16 dolari din România. Deci, aici mi se pare că este zona de lipsă de fair-play a Petromului”, a completat Traian Băsescu. Şeful statului a precizat că a vorbit pe această temă inclusiv cu preşedintele austriac al companiei, menţionând că, din păcate, contractul cu respectiva companie este făcut de aşa natură încât nu se poate face nimic. „Răspunsul a fost: să vedem, să încercăm, să discutăm. Dar realitatea, în practica lor, este că nu ţin cont de faptul acesta”, a spus Băsescu, cu privire la răspunsul venit dinspre Petrom.Ce nu s-a spus?În reacția sa, reprezentanta Petrom nu a răspuns însă provocării prezidențiale în legătură cu „profiturile imorale”, obținute și datorită diferenței imense dintre prețul materiei prime și prețul de vânzare al carburanților la pompă.Pe de altă parte, Petrom mai este acuzată că promovează discriminarea între salariații săi autohtoni și personalul angajat de dinafara țarii, de regulă austrieci. Un fost director executiv al filialei OMV Petrom Gas, a reclamat în instanţă că a fost supus unei „discriminări negative în raport de alţi salariaţi, în special austrieci şi germani. Inginerul Ştefan Gheorghe cere diferenţele de bani şi de beneficii care au fost acordate unor angajaţi ai OMV Petrom Gas pentru funcţii inferioare celei ocupate de el.Potrivit lui Ștefan Gheorghe, citat de România TV, situaţiile în care „angajaţii cetăţeni austrieci sunt remuneraţi cu mult peste angajaţii cetăţeni români sunt frecvente în cadrul companiei, aşa cum rezultă şi din datele oficiale, din care deducem că media salarială a unui angajat român al grupului Petrom OMV reprezintă aproximativ 25% din media unui cetăţean austriac salariat al aceluiaşi grup OMV. Reprezentanții OMV Petrom au reacționat spunând că acuzaţiile sunt false şi defăimătoare.Profitul OMV Petrom a decolat în anii de crizăGrupul Petrom a încheiat anul 2011 cu un profit net de 3,759 miliarde lei, în creştere cu 72% faţă de cel de 2,19 miliarde lei raportat la finele lui 2010, conform rezultatelor financiare preliminare. În trimestrul al patrulea din 2011, profitul net al companiei petroliere s-a ridicat la 838 milioane lei, mai mare cu opt procente faţă de cel din perioada similară din 2010, care s-a cifrat la 779 milioane lei.