monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum ar putea evita România criza?

O posibilă nouă recesiune în zona euro, în 2012, poate afecta şi România, prin creşterea costurilor şi reducerea finanţării, a declarat ieri pentru Agerpres directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea.

„Criza poate afecta România prin creşterea de costuri şi respectiv prin reducerea finanţării. România poate compensa teoretic exporturile din zona euro către alte zone doar pe termen scurt, însă pe termen lung trebuie să găsească alte pieţe. Poate că dezvoltarea producţiei Ford, anul acesta, ar putea fi o soluţie, dar am avea nevoie de zece companii Ford, care să ajute la compensarea exporturilor”, a spus Voinea. Analistul consideră că România are resurse de finanţare interne mai sigure, dar sunt necesare politici bugetare şi fiscale adecvate.