Economie
Se revine la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor
Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit în anul 2011 pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu anul fiscal 2012, dacă îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la art. 112^1 din Codul fiscal.
Condiţiile sunt ca respectiva microintreprindere să aibă de la unul până la nouă salariaţi inclusiv, să fi realizat venituri mai mici de echivalentul în lei al 100.000 euro, iar capitalul social al acesteia să fie deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale. De asemenea, o condiţie este ca microintreprinderea să realizeze venituri, altele decât cele provenite din activităţi în domeniul bancar, activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital (cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii) dar şi activităţi în domeniile jocurilor de noroc, consultanţei şi managementului.Nu pot opta pentru acest sistem de impunere persoanele juridice care au capitalul social deţinut de un acţionar sau asociat persoană juridică cu peste 250 de angajaţi.Opţiunea pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se poate depune până la data de 31 ianuarie 2012 inclusiv, prin completarea şi depunerea formularului 010 –„Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”.De asemenea, până la data de 31 ianuarie 2012 inclusiv, microîntreprinderile plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, pot opta pentru plata impozitului pe profit începând cu anul 2012, prin completarea şi depunerea formularului 010 – „Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică”.