monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

Comunicat de Presă - Municipiul Turda lansează procesul de bugetare participativă

In perioada 4 februarie - 15 martie 2019 turdenii pot propune proiecte pentru orașul lor prin intermediul platformei TurdaDecide.ro

Municipiul Turda lansează procesul de bugetare participativă, un proiect prin care ne propunem să ascultăm, să analizăm și să acționăm împreună. În perioada 4 februarie - 15 martie 2019 turdenii pot propune proiecte pentru orașul lor prin intermediul platformei turdadecide.ro. Proiectele realizate de dumneavoastră, după ce vor fi validate de autoritatea locală, vor fi supuse votului, iar cele care vor primi cel mai mare număr de voturi, vor fi finanțate din bugetul local și vor fi realizate începând cu anul 2019. Prin acest proces de bugetare participativă online, un proces transparent, deschis, ce va surprinde cu prioritate nevoile turdenilor, municipalitatea urmărește implicarea activă și directă a cetățenilor în luarea deciziilor privind viitoarele proiecte ale orașului. La procesul de bugetare participativă pot participa cetăţenii care locuiesc, muncesc sau studiază în municipiul Turda şi au împlinit vârsta de cel puţin 18 ani.

Propunerile de proiecte trebuie să se încadreze într-unul din urmatoarele domenii:


- Infrastructură (zone pietonale, alei, scuaruri, trotuare, aliniamente stradale)
- Mobilitate, accesibilitate şi siguranţa circulaţiei
- Spații verzi, locuri de joacă, alte spații publice amenajate
- Amenajare spaţii publice (mobilier urban, iluminat public etc.)
- Infrastructură educațională și cultural
- Smart City
- Sănătate
- Alte domenii de interes pentru cetățeni

Fiecare participant poate depune maxim un proiect. Propunerile pot fi trimise prin intermediul platformei turdadecide.ro sau prin completarea fișei de proiect ce poate fi descărcată de pe site. Pentru a completa fișa proiectului aveți un model ce poate fi depus prin intermediul poștei electronice la adresa contact@turdadecide.ro sau în format print la Registratura Primariei Turda.


Calendarul propus pentru anul 2019 este următorul:

4 februarie – 15 martie – depunere proiecte
18 martie – 5 aprilie  – analiză proiecte
8 aprilie – 29 aprilie – etapa de vot
6 mai –  afișare proiecte căștigătoare


Ideile, propunerile și soluțiile dumneavoastră pot deveni proiecte ce vor fi implementate pentru a crește calitatea vieții din orașul nostru.Administrația publică locală muncește pentru fiecare turdean în parte, iar pentru că vrem să fim tot mai eficienți este nevoie să lucrăm în echipă. Vă invităm să vă implicați direct și să formulați idei dar și soluții care pot duce la îmbunătățirea calității vieții în orașul nostru.

 


Biroul de Presă