monitorulcj.ro Menu
Anunțuri / Utile

COMUNICAT DE PRESĂ

Ref: materialele de presă conform cărora ”ANAF intenționează să acceseze conturile tuturor românilor care muncesc în străinătate și să-i oblige pe aceștia să plătească retroactiv orice contribuție socială pe care aceștia ar fi trebuit să o plătească în țară și nu au plătit-o, chiar dacă aceasta se întinde pe mai mulți ani în urmă.”

Această informație este nereală.

În fapt este vorba despre o modificare care vizează transmiterea de catre entitatile DIN ROMÂNIA care au DEJA obligaţia transmiterii de informaţii către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, ȘI CĂTRE ANAF.


Aceasta masura adoptata de catre Parlamentul Romaniei va avea ca obiectiv principal combaterea marii evaziuni fiscale,  urmarind pe de o parte identificarea societatilor de tip “fantoma”, conform datelor din bazele de date proprii ale ANAF coroborate cu datele din tranzactiile bancare, iar pe de alta parte luarea masurilor legale in timp real de catre structurile subordonate ANAF, inclusiv recuperarea sumelor stabilite ca prejudicii la bugetul de stat.

Avem speranta ca masurile adoptate vor contribui la cresterea eficientei actiunilor ANAF si crearea unui cadrul concurential real pentru toti contribuabilii onesti si cinstiti din Romania.