Anunțuri / Utile
Clubul Libertăţii: Scrisoare deschisă către Senatul României
Referitor la solicitarea Direcției Naționale Anticorupție pentru avizarea cererii de încuviințare a reținerii și arestarii preventive a senatorului ȘOVA DAN-COMAN.
Domnule Președinte al Senatului,
Doamnelor și domnilor Senatori,
Noi, Clubul Libertații, având în vedere obiectivele pe care ni le-am asumat prin actul constitutiv, respectiv de aparare a independenței justiției și de susținere a apartenenței României la civilizația occidentala, consideram ca Senatul României trebuie sa dea curs solicitarii de încuviințare a reținerii pentru 24 de ore a domnului senator Șova Dan-Coman și, de asemenea, sa lase justiția sa se pronunțe cu privire la necesitatea arestarii preventive a aceluiași domn senator.
Clubul Libertații constata ca, deși solicitarea DNA a fost formulata în data de 13.03.20151 (vineri), senatorii nu s-au întrunit decât pe data de 18.03.2015 în Comisia Juridica. Acest lucru poate parea și o lipsa de diligența (având în vedere ca, în alte situații asemanatoare, Camera Deputaților s-a întrunit chiar duminica, deși nu era zi lucratoare), dar ne poate conduce și la concluzia ca senatorii juriști au alocat timp suficient pentru a aprecia temeinicia solicitarii D.N.A.
Clubul Libertații considera ca, daca senatorii au încredere în colegii lor din comisia de specialitate, avizul acestei comisii nu poate fi ignorat pe considerente politice.
De asemenea, Clubul Libertații cere senatorilor sa dea un vot rațional și nu unul sentimental, ca în cazul Vosganian - când un discurs patetic a contat mai mult decât avizul comisiei de specialitate. În caz contrar, Clubul Libertații considera ca se impune demisia tuturor senatorilor ușor impresionabili.
Domnilor senatori, daca veți alege sa va salvați colegul și demisia, Clubul Libertații va compenseaza pierderea mandatului.
Domnilor senatori, Clubul Libertații va da litrul de ulei înapoi!
De asemenea, așteptam solicitari și pentru compensarea altor cheltuieli facute în campanie: galețile, brizura de orez, punga de faina.
Domnilor senatori, Clubul Libertații considera ca imunitatea nu trebuie sa fie rezultatul opțiunii unui grup restrâns de cetațeni, chiar daca ei sunt membrii unui parlament. Altfel, ne vedem nevoiți sa militam pentru acordarea imunitații pentru orice cetațean al acestei țari daca prietenii, colegii de partid sau de munca, asociația de proprietari sau orice grup de susținere doresc sa i-o acorde. Invocam în susținerea acestui demers articolul 16 din Constituția României, alin. 1:
„Cetatenii sunt egali în fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”