Actualitate
100 de lingouri cu destinația Cluj, deturnate de polițiști
Peste 100 de lingouri de aur care trebuiau să ajungă din București la Cluj-Napoca au fost deturnate de polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale- Poliţia Sectorului 5.
Aceștia au reţinut, la sfârșitul săptămânii, pentru înşelăciune, mai multe persoane, printre care Nicolae Duduianu, care aveau în cele două maşini cu care se deplasau 105 lingouri, fiecare cu greutate de 50 de grame fiecare. Potrivit Mediafax, gruparea infracţională înşela cetăţeni străini, activitatea sa fiind urmărită în perioada august 2011 - ianuarie 2012 de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Poliţia Sectorului 5. Membrii grupării au fost prinşi pe autostrada Bucureşti – Piteşti, în timp ce se deplasau spre Cluj-Napoca, cu două maşini, Mercedes şi Opel.La Cluj-Napoca, ei urmau să îi vândă unui cetăţean turc patru kilograme de aur în lingouri a câte 50 de grame, în schimbul cărora urmau să primească suma de 100.000 de euro. În timpul controlului maşinilor, în Mercedes au fost găsite 105 lingouri în greutate individuală de câte 50 de grame, din metal de culoare galbenă, iar la controlul corporal, asupra unuia dintre pasageri, s-au mai găsit alte cinci lingouri cu aceeaşi greutate, despre care acesta a afirmat că sunt din aur.În urma cercetărilor s-a stabilit că în 22 august 2011, membrii grupării au indus în eroare doi bărbaţi pentru a le vinde cantitatea de 4 kg de aur în schimbul a 100.000 de euro.