monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Copii în comă alcoolică de Crăciun

Solicitările la Serviciul Județean de Ambulanță Cluj au crescut în zilele de Crăciun cu 30%. Printre cazurile la care medicii au intervenit au fost și minori în comă alcoolică și adulți înjunghiați.

Problemele digestive din cauza exceselor alimentare au fost, de asemenea, în topul solicitărilor către Serviciul de Ambulanță prin 112 în zilele de Crăciun.După trei zile de sărbătoare, bilanțul Serviciului Județean de Ambulanță Cluj arată că medicii au avut cu 30% mai multe solicitări decât într-o zi normală de lucru. Horia Simu, managerul Ambulanței Cluj, a declarat că din ziua de Ajun până în seara celei de a doua zi de Crăciun au avut, în medie, câte 250-270 de solicitări pe zi.

„În Ajunul Crăciunului au predominat mai mult stările de ebrietate, mulți fiind tineri. Am avut aproximativ 15 astfel de solicitări, din toate orașele din județ. Am avut și câteva come alcoolice la minori cu vârsta de 13, 14 și 16 ani. Un astfel de caz a fost în Bonțida”, a afirmat Horia Simu.Pe lângă tinerii beți sau chiar în comă alcoolică, medicii de la Ambulanța Cluj s-au confruntat și cu două cazuri de adulți înjunghiați, tot în noaptea de Ajun, aceștia fiind transportați la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.Mâncarea prea multă a dus la probleme digestiveNici anul acesta nu au lipsit solicitările din cauza abuzului de alimente din zilele de Crăciun. Potrivit șefului de la Ambulanța Cluj, în prima și a doua zi de Crăciun nu au mai fost cazuri de persoane în stare de ebrietate sau agresiuni, dar au fost multe cazuri cu persoane cu probleme digestive din cauza abuzului de mâncare.De asemenea, medicii au trebuit să răspundă și solicitărilor venite din partea bolnavilor cronici.Medicii sfătuiesc populația să evite excesul de alimente în această perioadă, să consume fructe și legume și să facă mișcare, chiar sub forma unei plimbări, cel puțin 30 de minute după fiecare masă. Specialiștii în diabet, nutriție și boli metabolice nu interzic consumul de alimente specifice sărbătorilor de iarnă, precum cârnați, caltaboș sau sarmale, ci recomandă moderație atât în ceea ce privește mâncarea, cât și băutura.