Actualitate
Rata de infectare cu COVID-19 continuă să crească în județul Cluj. Municipiul se apropie de 11 cazuri la mie
Incidența cazurilor de coronavirus continuă să crească în Cluj-Napoca, cu toate că municipiul se află în scenariul roșu de mai bine de două săptămâni.
Incidența în Cluj-Napoca continuă să urce și se apropie de 11 la mie, cu toate că în urmă cu aproape două săptămâni și jumătate în municipiu au fost impuse restricții mai severe pentru limitarea răspândirii virusului, iar în data de 7 octombrie carantina de noapte în fiecare zi a săptămânii.
Incidența în municipiul Cluj-Napoca a ajuns la 10,70 la mia de locuitori.
Conform DSP Cluj, în perioada 25 septembrie – 8 octombrie, în județ au fost înregistrate 6.302 cazuri de COVID, din care 3.610 în municipiul Cluj-Napoca.
Incidențele sunt tot mai mari și în județ, inclusiv în localitățile în care au fost impuse restricții. În Jichișu de Jos incidența e 16,62 la mie, în Ciurila 15,85, Floreștiul a ajuns la 11,28 cazuri la mia de locuitori, iar incidența e în creștere și în Gherla unde s-a ajuns la 10,42 cazuri la mie.
CITEȘTE ȘI