Actualitate
Tânăr clujean de 21 de ani, ARESTAT după ce l-a amenințat cu o RANGĂ pe un bărbat și a furat din două mașini
Un tânăr de 21 de ani din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prins că a amenințat o persoană și a furat din două mașini, dar și dintr-o casă, mai multe haine.
„La data de 5 octombrie, polițiștii Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au identificat și reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, bănui de săvârșirea a două fapte de tentativă la furt calificat, dar și a unei fapte de furt calificat și amenințare. Acesta a fost prezentat instanței competente, fiind emis mandatul de arestare preventivă.
Din cercetări a reieșit faptul că în cursul lunii septembrie a acestui an, tânărul din Cluj-Napoca a încercat să sustragă bunuri din două autoturisme, aflate parcate pe raza cartierului Mărăști și a sustras articole vestimentare dintr-o încăpere a unui imobil”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
Totodată, polițiștii clujeni informează că tânărul de 21 de ani a amenințat o persoană „cu o unealtă metalică”, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiu.
„Cel în cauză a fost identificat și ulterior depistat în urma activităților informative și de investigare, polițiștii procedând la punerea în executare a unui mandat de aducere emis pe numele acestuia, pentru continuarea cercetărilor.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în baza probatoriului administrat cu ocazia documentării activității infracționale, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile”, mai precizează IPJ Cluj.
CITEȘTE ȘI: