monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prognoza ANM. Scapă Clujul de FRIG în prima jumătate a lunii octombrie?

Administrația Națională de Meteorologie a făcut o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor pentru intervalul 4-17 octombrie.

Prognoza ANM. Scapă Clujul de FRIG în prima jumătate a lunii octombrie?

 

 


Potrivit ANM, la începutul intervalului, valorile diurne ale temperaturii aerului vor fi apropiate şi local, în vestul Transilvaniei, mai ridicate decât cele specifice primei decade de octombrie, respectiv 17 – 22 de grade, în medie.

Nopţile vor fi însă răcoroase în mare parte a regiunii cu minime termice de 3 – 8 grade, iar în depresiuni chiar în jurul a 0 grade.


Între 7 şi 10 octombrie, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi la temperaturile maxime, care vor ajunge la valori de 11-15 grade, mai scăzute decât cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an. Temperaturile minime se vor situa între 1 şi 6 grade, posibil uşor negative în estul Transilvaniei.

Pentru a doua săptămână nu sunt estimate variaţii termice semnificative, menţinându-se în general un ecart mediu apropiat de cel normal la mijlocul lunii octombrie, cu maxime de 13 – 17 grade şi minime de 0 – 6 grade.
 


CITEȘTE ȘI

Echinocțiul de toamnă 2021. Începe TOAMNA astronomică