monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Prima zi de UNTOLD! Cum arată incinta festivalului, la care au muncit sute de oameni. GALERIE FOTO

Festivalierii s-au adunat deja la prima zi de UNTOLD! Organizatorii au venit în acest an cu o temă aparte și construcții impresionante, în incinta festivalului.

Prima zi de UNTOLD! Cum arată incinta festivalului, la care au muncit sute de oameni. GALERIE FOTO

 

Peste 1.600 de oameni din peste 10 țări au lucrat doar pentru producția festivalului.


 

Astfel, multă forță de muncă a fost depusă ca festivalul UNTOLD să fie reușit în acest an, după o pauză de aproape 2 ani, în pandemie. Festivalierii pot admira scenele impresionante, pe care vor urca artiștii lor preferați.


Luna veghează scena principală

Scena principală are peste 800 de mp de ecran led, 28 de metri înălțime, peste 90 de metri la bază și o deschidere de 18 metri. Doar decorul pentru mainstage, care are peste 2.000 mp, este adus de 18 camioane în Cluj-Napoca. Pe aceeași scenă sunt încorporate elemente 3D care pun în lumină conceptul creativ UNTOLD 2021, Luna – The Rising și personajelor sale mitice.

Transilvania este un teritoriu prins între legendă și mit, un univers nedeslușit, un loc perfect pentru experiențe unice. La fiecare ediție a festivalului UNTOLD fanii descoperă o altă poveste, o lume între imaginar și real: Magicianul, vrăjitorii, dragonii, zânele, druizii, nimfele, dansatorii care se joacă cu focul, toți într-o perpetuă conexiune.


Luna este protectoarea festivalului în acest an și reprezintă sursa unei energii colective, a unei conexiuni puternice și a energiei pozitive care încarcă întreaga omenire. Luna va veghea scena principală pe care vor urca David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, DJ Snake, Fedde le Grand, Ofenbach, Quintino, Parov Stelar, The Script, Tyga și mulți alții.

Producția este spectaculoasă și în cazul scenelor secundare

Scena Galaxy are forma unei elipse cu o lățime de 27 de metri și o înălțime de 11 metri. Aici a fost creat un univers care, cu puterea muzicii, îi poartă pe spectatori într-o călătorie unică, plină de energie, ghidul fiind de fiecare dată altul: Charlotte de Witte, Paul Kalkbrenner, Nina Kraviz, Amelie Lens, Claptone sau Tale Of Us. Fiecare artist va deschide un portal special muzical.


Scena Alchemy are 26 de metri lățime și 20 de metri înălțime și va fi acel univers în care fanii se simt liberi, în care nu există bariere de comunicare, iar experiențele memorabile abia așteaptă să fie trăite.

Lumea mistică a alchimiștilor e reprezentată de Netsky, Chase & Status, Rudimental, Wilkinson, Dub FX & Woodnote dar și cei mai cunoscuți artiști români din rap, trap, hip-hop, grime, dubstep sau drum&bass. 


Pentru ca magia UNTOLD să fie completă, alte 230 de camioane au adus aparatura necesară pentru toate scenele. Peste 1.600 de oameni, din peste 10 țări, au lucrat pentru a asigura producția festivalului. UNTOLD 2021 are loc între 9 și 12 septembrie.

CITEȘTE ȘI:

Festivalierii care NU poartă mască la Untold NU vor fi dați afară de organizatori: „Nu există o astfel de prevedere”

 

START Untold! Sute de mii de festivalieri din peste 100 de țări, așteptați la Cluj