Actualitate
Avertizare COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină, la Cluj. Vremea rea se menține pentru două zile
Clujul se află din nou sub avertizare cod galben de fenomene meteo precum furtuni, vijelii și grindină în intervalul 28 august, ora 15:00 – 29 august, ora 23:00, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
„Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala vineri (27 august) îndeosebi în sud-estul, centrul și nord-estul țării, precum și în zona de munte. Sâmbătă (28 august) instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a țării, exceptând regiunile sud-estice, unde fenomenele asociate vor fi mai puțin intense și se vor semnala pe arii restrânse, iar duminică (29 august) fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor produce cu precădere în centrul, nordul și nord-estul teritoriului. În intervalul menționat, cantităţile de apă vor depăși, pe perioade scurte sau prin acumulare, 20...50 l/mp”, avertizează ANM.
Temperaturi scăzute pentru această perioadă
În vestul și nord-vestul țării, în aceste zile, vremea se va menține răcoroasă, chiar rece pentru această perioadă, cu temperaturi maxime de 18-20 de grade. În restul teritoriului va fi normală termic, chiar ușor mai caldă în sud-est.
„În intervalul menționat, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină în Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei, Maramureș, Transilvania, la munte și local în Moldova. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, 25...55 l/mp, îndeosebi în zonele de deal și de munte”, se mai arată în comunicatul emis de ANM.
CITEȘTE ȘI: