monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarul Emil Boc a testat automatul de bilete de sănătate VIDEO

Primarul Clujului s-a filmat joi în timp ce a testat automatul care eliberează bilete de călătorie gratuit în schimbul a 20 de genuflexiuni, amplasat la stația Memorandumului.

Primarul Emil Boc a testat automatul de bilete de sănătate

 

El a făcut exercițiile fizice și a primit biletul de sănătate, îndemnându-i și pe alți clujeni să încerce.


 


„Programul «Biletul de Sănătate» a revenit în oraș. Vă invităm la sport și de asemenea la a călători gratuit cu mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. Pentru asta, aveți de făcut doar 20 de genuflexiuni. Vă invit, dragi clujeni, la mișcare. Are un dublu avantaj: pe de o parte, ne îmbunătățim starea de sănătate, pe de alta, circulăm gratuit cu transportul în comun, mai puțină poluare și ajungem mai repede la destinație cu transportul dedicat”, a declarat edilul.

Sports Festival a readus Biletul de Sănătate în Cluj-Napoca, cu noi update-uri și un tutorial care îi va ajuta pe călători să efectueze corect cele 20 de genuflexiuni cu ajutorul cărora vor obține un bilet de autobuz gratuit.


Stația sportivă și smart a fost amplasată din nou, pe strada Memorandumului, lângă stația de autobuz existentă.

Program: Luni – Duminică, 08.00-20.00
Stația: Memorandumului Sud
Durată campanie: august – decembrie 2021


Bilete emise sunt valide pentru o călătorie în toată rețeaua de transport public urban CTP Cluj-Napoca, timp de 7 zile. Sports Festival a lansat în 2020 prima stație sportivă smart din România, în Cluj-Napoca.

CITEȘTE ȘI


Cum arătau biletele de autobuz din Cluj-Napoca în urmă cu aproape 100 de ani FOTO