monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Primarul care și-a umilit public fetița a rămas fără mandat. Traian Ogâgău și-a lăsat cumnatul în funcție

Prefectura Bistriţa-Năsăud a anunțat că începând de marți, 3 august, primarul din Sângeorz Băi, Traian Ogâgău, a rămas fără mandat. El a fost condamnat definitiv într-o cauză penală.

Primarul care și-a umilit public fetița a rămas fără mandat. Traian Ogâgău și-a lăsat cumnatul în funcție.

 

 


Traian Ogâgău, în acest moment fost primar al orașului Sângeorz Băi, a rămas pentru a doua oară fără mandat, fiind cercetat în mai multe dosare penale, situație incompatibilă cu statutul de primar.

 


„Se constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al orașului Sângeorz-Băi a domnului Ogâgău Traian, începând cu data de 03.07.2021 ca urmare a condamnării acestuia prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a pierderii unor drepturi electorale. Atribuțiile primarului vor fi exercitate de viceprimarul ales în condițiile legii”, se arată în hotărârea Prefecturii.

Cel care va prelua funcția de primar este Daniel Bota, care este cumnat cu Traian Ogâdău, fiind soțul surorii sale.


„Astăzi am predat ștafeta noului primar, domnul Bota Cătălin, mi-am luat la revedere de la colectivul primăriei cărora le mulțumesc pentru implicare și am trecut în revistă o parte din proiecte. Mulțumesc și consiliului local pentru colaborarea din acești ani. Dragii mei sângerozeni, am fost onorat să conduc această frumoasă localitate și voi sta la dispoziție administrației locale cu orice sfat, dacă voi fi solicitat, pentru ca lucrurile să meargă bine înainte”, a scris, luni, Traian Ogâdău, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe dosare penale „la activ” 

Traian Ogâgău nu este la prima abatere, în toamna anului 2020 fiind condamnat definitiv la închisoare cu suspendare. Primarul s-a urcat beat la volan și a refuzat atât să sufle în etilotest, cât și să i se recolteze probe de sânge pentru a stabili alcoolemia. El a formulat un apel la sentința din luna iulie a anului trecut, prin care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru că a refuzat să i se colecteze probe biologice și să sufle în aparatul de măsurare a alcoolemiei. Apelul a fost respins însă de Curtea de Apel Cluj, iar decizia a rămas una definitivă. 


De asemenea, Traian Ogâdău a devenit cunoscut după ce tot anul trecut, și-a pus fiica în vârstă de 14 ani să stea dezbrăcată cu mâinile la perete și să își ceară iertare pentru că este neascultătoare. Momentul a fost filmat și a ajuns în spațiul public. 

IPJ Bistriţa-Năsăud anunţa, la mijlocul lunii septembrie 2020 că, în urma verificărilor efectuate de către poliţişti, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa. 


CITEȘTE ȘI: