Actualitate
Urbanism à la Cluj! Un bloc de 28 de apartamente se ridică lipit de o casă
Cluj-Napoca a devenit raiul imobiliarelor în ultimii ani, iar blocurile apar peste noapte între case
Un astfel de caz se petrece în această perioadă și pe strada Decebal la numărul 8, acolo unde se construiește un bloc cu 28 de apartamente. Proiectul este unul spectaculos, totul fiind la calitate superioară. Apartamentele vor avea un aspect spectaculos și condiții de top pentru viitorii proprietari, dar proiectul devine un chin pentru alți oameni.
Noul bloc de pe Decebal 8 este lipit de o casă, iar vecinii se simt neputincioși în fața unei astfel de construcții absolut jenante. Din imagini se poate observa cum această construcție este efectiv lipită de o casă.
Construcția blocului a început în toamna lui 2018, dar a înaintat greu din cauza nenumăratelor sesizări depuse de oamenii care locuiesc la casă. În ciuda sesizărilor, blocul s-a ridicat treptat și efectiv a înghițit casele din jur.