monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lucrări de modernizare pe DJ 109A. Investiţie din fonduri europene, după rezilierea contractului cu Kiat

Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat autorizația de construire în vederea continuării și finalizării lucrărilor de modernizare a drumului județean 109A Chinteni – Panticeu – Recea Cristur – Dealul Jurcii.

Lucrări de modernizare pe DJ 109A. Investiţie din fonduri europene, după rezilierea contractului cu Kiat

 

 


În lungime de 38,3 kilometri, sectorul vizat de reabilitare începe în dreptul localității Chinteni, traversează localitățile Deușu, Băbuțiu, Șoimeni, Panticeu, Recea Cristur, respectiv Căprioara și se termină la intersecția cu DJ 108B.

 


„Vestea bună e că, după problemele cauzate de vechiul constructor, vom relua lucrările de modernizare cu fonduri europene a acestui drum județean ce deservește partea nordică a zonei metropolitane Cluj, un areal intens circulat. Totodată, el face legătura și cu Drumul Bistriței, un alt proiect major de infrastructură derulat pe fonduri europene de Consiliul Județean, astfel încât de pe urma acestei investiții va avea de câștigat o zonă mult mai extinsă”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lucrările rămase de executat în vederea finalizării modernizării, în profunzime, a acestui drum județean vizează lărgirea părții carosabile până la 6 metri, cu o structură rutieră solidă. În ceea ce privește scurgerea apelor pluviale și de suprafață, vor fi realizate noi șanțuri și rigole, respectiv se vor construi de la zero sau, după caz, reabilita, circa 80 de poduri și podețe. De asemenea, la finalizarea lucrărilor va fi refăcută integral semnalizarea rutieră verticală și orizontală.


Durata noului contract de execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare va fi de 16 luni de la data atribuirii. Valoarea investiției este de 57.274.949 lei.

Reamintim în acest context faptul că înțelegerea contractuală inițială dintre Consiliul Județean și vechiul constructor – Asocierea condusă de SC Kiat Group Construct SRL a fost reziliată în anul 2019 ca urmare a neîndeplinirii de către societate a obligațiilor contractuale asumate. În aceste condiții, pentru asigurarea unei circulații normale, în condiții de siguranță, Consiliul Județean a demarat în ultimii doi ani lucrări de întreținere cu asfaltare, pe anumite sectoare.


CITEŞTE ŞI

Licitație relansată pentru lucrări pe patru drumuri județene, după rezilierea contractului cu Kiat