monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO. Cetățuia, de la garnizoană la locul preferat al îndrăgostiților

Nu există clujean care să nu fi mers măcar o singură dată pe Cetățuie

FOTO. Cetățuia, de la garnizoană la locul preferat al îndrăgostiților

Cetățuia la origini este o fortificație construită în perioada Habsburgică amplasată în vârful dealului cu același nume și oferă o priveliște minunată asupra Clujului fiind aproape de Parcul Central.

Loc încărcat cu istorie și legende urbane

La începutul secolului al XVIII-lea, arhitectul militar Giovanni Morando Visconti a venit cu ideea construirii unei fortificații în formă de stea pentru a asigura control asupra orașului după ce Transilvania a ajuns sub stăpânire austriacă. Dar fortificația în urma Revoluției pașoptiste a ajuns închisoare, fiind locul în care și-a găsit sfârșitul și unul din eroii Revoluției, pastorul sas Stephan Ludwing Roth. Acropola militară avea cinci bastioane pe colțuri, trei porți de acces și nouă pavilioane care aveau încăperi înalte cu funcții de depozite, garnizoane și închisori.


Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor 1970, iar în 1995 a fost înălțată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de comuniști în perioada anului 1950. Crucea inițială a fost ridicată în memoria celor întemnițați pe Cetățuie.

În prezent, din cele trei porți de acces s-au mai păstrat doar două ( cea de nord și cea de est ) clădirile din partea sudică fiind demolate pentru construirea Hotelului Belvedere.


Clujul este un oraș plin de mistere, de la Pădurea Hoia la tunelurile subterane, însă și Cetățuia are misterele ei. Una dintre ele este despre două surori gemene care au decis să se spânzure pe aceeași creangă în apropiere de podul casă care se află pe una dintre cele două bifurcații ale scărilor care duc la cruce sau spiritul lui Stephan Ludwing Roth care își face simțită prezența la ceas de seară băgând spaima în cuplurile care decid să rămână până târziu urmărind luminile orașului.

Cetățuia în prezent

Dacă ar fi să compari Cetățuia din secolul XVIII și cea din prezent parcă nu îți vine să crezi cât de mult s-a schimbat, de la o garnizoană și închisoare la un loc romantic și potrivit pentru ședințe foto. Pare greu de crezut, dar am vrut să văd ce stare de spirit le oferă  Cetățuia.


„Sincer pentru mine este un loc de descărcare și liniște. Acolo am mers cu o persoană dragă mie și ne-am descărcat amândoi sufletul, a fost atmosferă faină, chiar dacă în prezent nu mai sunt cu acea persoană tot asociez Cetățuia cu ceva fain, cu libertatea de a fi eu și de a-mi exprima sentimentele. Sincer îmi place Cetățuia la apus și când nu sunt alți oameni” - Maria

„Pentru mine înseamnă liniște și calmitate” - Ovidiu


Alte persoane, când au aflat originea Cetățuii și-au schimbat părerea.

„Mi-ar da de gândit mult, gen ca un loc de unde vezi așa un oraș întreg a fost un loc unde au avut loc toate astea, mi-ar da o stare de neliniște și confuzie, dar tot ar predomina liniștea când știi că ești la înălțime”- Alex


Cu toate acestea chiar dacă la început Cetățuia a fost loc pentru detenție și execuție acuma este locul cel mai vizitat de clujeni pentru încărcătura lui istorică dar și priveliștea panoramică pe care o oferă.

Articol Scris de Paula Copaciu