monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Obiectivele lui Boc, ca să pună Clujul „în rând” cu UE. Ce modele de bune practici avem?

Emil Boc a prezentat modelele de bune practici ale Clujului, la evenimentul „Orașe și cetățeni care îndeplinesc misiunile UE”. Ce obiective are edilul?

Obiectivele lui Boc, ca să pună Clujul „în rând” cu UE. Ce modele de bune practici avem?

 

Emil Boc a avut o intervenție în cadrul Zilelor Europene de Cercetare și Inovare 2021, alături de Mariya Gabriel, comisarul UE pentru inovare, cercetare, cultură, educație, tineret și sport.


 

Primarul a vorbit despre „obiectivele ambițioase” ale Uniunii Europene, anume „orașele și cetățenii europeni”. 


Totodată, un subiect important de discuție au fost modelele de bune practici care ajută la realizarea acestor obiective europene:

„Orașele și cetățenii europeni sunt factori cheie pentru realizarea obiectivelor ambițioase ale Uniunii Europene. În cadrul sesiunii «Orașe și cetățeni care îndeplinesc misiunile UE» am reprezentat vocea orașelor europene, alături de Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație, tineret și sport, Markku Markkula, vicepreședinte al Comitetului Regiunilor, Barbara Trachte, secretar de stat pentru regiunea Bruxelles și Maria Vassilakou, membru în consiliul Misiunii Orașelor discutând despre perspective locale, regionale și naționale cu privire la modalități prin care obiectivele europene pot fi atinse prin modele de bune practici”, a susținut Emil Boc.


Modele de bune practici din Cluj-Napoca

În cadrul sesiunii „Orașe și cetățeni care îndeplinesc misiunile UE”, primarul municipiului Cluj-Napoca a prezentat câteva modele de bune practici din „orașul de pe Someș”. Aceste modele vizează procesul de colaborare în ecosistemul local, mobilitate, dimensiunea verde, incluziune, educație și inovare. 

Câteva obiective ambițioase pe care Clujul le urmărește pentru a se alinia la rigorile Uniunii Europene: 


- crearea și modernizarea a peste 190 ha de spații verzi
- flotă de transport în comun „verde” până în 2026
- un oraș neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon 
- dezvoltarea unui oraș smart, după modelul Estoniei, printr-o administrație digitală eficientă
- adaptarea și includerea politicilor de incluziune după modelul „eco not ego”

Boc: „Europa trebuie să fie pentru noi un loc verde, digital”

Concluzia la care Emil Boc a ajuns în prezentarea sa a fost că trebuie să vină momentul în care Europa va reprezenta pentru noi toți un loc „verde, digital, rezilient și inclusiv”:


„Am concluzionat că Europa trebuie să reprezinte pentru fiecare dintre noi un loc verde, digital, rezilient și inclusiv, în care să ne simțim ca acasă. Zilele Europene de Cercetare și Inovare (European R&I Days) este unul dintre evenimentele anuale emblematice ale Comisiei Europene care reunește cercetători, cetățeni, antreprenori, decidenți politici și din administrația publică din întreaga lume pentru a dezbate și contura viitorul cercetării și inovării în Europa și nu numai”, a adăugat Emil Boc.

Noi obiective în ediția de acest an a evenimentului, privind clima, programul „Horizon Europe” și Spațiul European de Cercetare: „În cadrul ediției din acest an a fost lansată misiunea celor 100 orașe neutre din punct de vedere al impactului asupra climei. Totodată evenimentul pune accent puternic pe lansarea noului program-cadru Horizon Europe și pe revitalizarea Spațiului European de Cercetare”, mai spune primarul.

Cluj-Napoca, pe locul I în Europa, la categoria „smart city”

Cluj-Napoca a fost desemnat câștigător al locului 1 în cadrul Emerging Europe, categoria „smart city”, la finalul lunii mai. Municipiul a „bătut” orașe europene precum Tallinn din Estonia, Sofia ori Vilnius.

„Orașul Cluj-Napoca din România a fost ales ca și câștigător al categoriei orașelor inteligente. Orașele votate în cadrul Emerging Europe's Business-Friendly Perception Index au fost alese de către un juriu format din peste 100 de experți FDI din lume”, a transmis Emerging Europe.

Pe locul doi s-a situat capitala Bulgariei, Sofia, urmată de Tallinn din Estonia și Vilnius din Lituania.

La începutul anului, Cluj-Napoca a mai fost remarcat din punct de vedere al dezvoltării „smart”, Primăria primind un nou premiu „Smart City Administration”, pentru strategiile și performanțele din anul 2020, premiu acordat în ianurie 2021.

Prima Primărie digitală, la Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca a devenit prima Primărie digitală din România. Toți funcționarii publici au în prezent semnătură digitală.

Pe lângă cei 770 funcționari, și restul personalului funcționează tot pe semnătură digitală avansată, care-i ajută la diverse acte, precum cererile de concediu:

„La prima vedere, acest lucru pare imposibil, dar asta este frumusețea vremurilor în care trăim, când imposibilul devine posibil. Astăzi, la ora la care vorbesc, toți funcționarii Primăriei dețin semnătură electronică digitală, compusă din două componente: o semnătură digitală calificată pentru 770 de funcționari care semnează acum olograf diverse acte, ei de astăzi toți semnează tot digital. Mai sunt și restul, femeile de serviciu, portarii și alți angajați care au semnătură electronică avansată pentru a-și face diverse acte: cereri de concediu ș.a.m.d. Astfel încă, noi suntem în măsură ca la toți, dacă am avea și de cealaltă parte corespondență să trimitem și să facem doar digital”, a explicat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Cum va arăta Spitalul Pediatric Monobloc? 500 de medici vor fi angajați, iar lucrările vor începe anul viitor