monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tarcea: „Digitalizarea este inima oricărei administrații locale. Suntem prima Primărie digitală din România”

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a vorbit marți la un post de radio local despre „digitalizarea” primăriei, subliniind importanța acestei transformări.

Tarcea: „Digitalizarea este inima oricărei administrații locale. Suntem prima Primărie digitală din România”.

 

 


„Digitalizarea este inima oricărei administrații locale. Suntem prima primărie digitală din România, iar primul avantaj este pentru cetățean: el va economisi timp, nu se va mai deplasa la primărie și nu va mai interacționa cu un funcționar care poate a avut o zi proastă”, a spus viceprimarul, marți, la o emisiune radio.

 


Totodată, el a precizat că digitalizarea vine și cu niște responsabilități pentru cetățenii care acum au posibilitatea de a efectua online plata taxelor și impozitelor ori a locurilor de parcare. 

În acest moment, 55% din documentele externe și 85% din cele interne pot fi semnate electronic, informează viceprimarul. 


„Sunt câteva instituții cu care nu se poate colabora în format electronic, cum ar fi cele de la nivel central, însă acest proces este în continuă dezvoltare”, a mai spus Tarcea. 

Pentru a putea efectua diferite proceduri ori plăți online, clujenii trebuie să își creeze un cont pe site-ul primăriei.


Boc vrea eliminarea semnăturii olografe

Despre „digitalizarea” Primăriei Cluj-Napoca a vorbit recent și primarul Emil Boc, care a anunțat miercuri, 16 iunie, că toți cei 770 de funcționari ai primăriei care, într-o formă sau alta, semnează un document, au semnătură electronică, iar în interiorul primăriei, 85% din documente sunt emise în format digital. 

Administrația locală dorește astfel să devină prima „Primărie digitală” din România, în ultimii ani renunțând la copiile xerox, dar și la ștampile pentru anumite acte emise, iar în 2020, în plină pandemie, primăria a lansat serviciul „Tichetul albastru” pentru audiențe online cu funcționarii primăriei. 


„Drumul spre digitalizare e clar că nu mai poate fi oprit, nici în România, nici în Europa și cu atât mai mult, într-un oraș ca Cluj-Napoca, unde dorim să accelerăm și să aducem cetățenii să folosească cât mai mult cu putință semnătura electronică și comunicarea electronică, digitală. Primăria emite în jur de 522 de documente, de la adeverințe, până la autorizații, de la dispoziții până la informări. În privința documentelor interne, un procent de 85% sunt emise în format digital, astăzi, iar externe, sunt un procent de 55%.

În total, primăria are un procent de 65% din documente care circulă în format electronic, în interior 85%, în afară doar 55%. Aici este mesajul nostru adresat celor din afară, pentru a ne ajuta să simplificăm, astfel încât să fim prima «Primăria digitală» din România. Pentru asta avem nevoie și de o modificare a cadrului legislativ, dar și de participarea tuturor actorilor care contribuie la viața digitală”, a declarat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

Cum a ajuns Cluj-Napoca un oraș smart și sustenabil? De la Wi-Fi gratuit în centru, la eliminarea copiilor xerox