monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noaptea Muzeelor vine în curând la Cluj! Ce expoziții vei putea vedea?

Mai sunt câteva zile și începe mult așteptatul eveniment Noaptea Muzeelor, la Cluj. Află care sunt expozițiile la care vei putea participa.

Noaptea Muzeelor vine în curând la Cluj! Ce expoziții vei putea vedea?

 

 


Muzeele care aparțin Consiliului Județean Cluj vor participa, și în acest an, la cea de-a XVII – a ediție a evenimentului european Noaptea Muzeelor.

„E un eveniment cultural pe care îl susținem cu toată convingerea întrucât, dincolo de faptul că a devenit o tradiție, ține de reîntoarcerea la normalitatea în cadrul căreia accesul la cultură are un rol esențial" a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.


Muzeele care vor putea fi vizitate

Astfel, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Muzeul Memorial ,,Octavian Goga" Ciucea își așteaptă publicul vizitator în acest an, sâmbătă, 12 iunie cu expoziții și activități specifice dedicate acestei ocazii, accesul fiind gratuit. La reușita evenimentului își vor aduce o contribuție esențială și alte două instituții culturale aflate sub autoritatea forului administrativ județean, respectiv Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj și Școala Populară de Artă ,,Tudor Jarda" Cluj-Napoca.

Expoziții și evenimente din muzee

Secția pavilionară a Muzeului Etnografic al Transilvaniei îi va întâmpina pe cei care vor trece pragul instituției în intervalul orar 15.00 – 23.00, atât cu expozițiile permanente, cât și cu Expoziția ,,BITTER THINGS – Narrative and Memories of Transnational Families" (LUCRURI CARE DOR – Povești și Amintiri ale unor Familii Transnaționale).


„LUCRURI CARE DOR" este un proiect expoziţional bazat pe cercetare, realizat de spațiul de creație Bi'bak din Berlin, care explorează impactul migraţiei forței de muncă asupra noţiunilor de maternitate şi familie, din perspectiva unor lucrătoare migrante şi a copiilor lăsaţi în urmă. Vizitatorul pășește în intimitatea unor interviuri în care relațiile dintre părinți și copii se redefinesc sub semnul cadourilor sau sprijinului financiar care iau locul experienţelor trăite împreună sau al interacțiunilor blocate în spatele unor aplicații de comunicare la distanță. Totodată, participanții prezenți la Muzeul Etnografic al Transilvaniei vor avea ocazia să vizioneze o proiecție a unui concert de muzică clasică.

Tot în data de 12 iunie, în intervalul orar 19.00-22.00, Muzeul de Artă Cluj-Napoca va prezenta publicului câteva expoziții: Galeria Națională – expoziția permanentă a instituției muzeale, Adam Keleti – Zbor interior – prima expoziție personală într-un spațiu muzeal a artistului, curatoriată de dr. Dan Breaz, și World Press Photo 2021 – eveniment anual ce premiază și aduce în fața publicului cele mai valoroase lucrări fotografice publicate în presa scrisă din întreaga lume.


Muzeul Memorial ,,Octavian Goga" Ciucea se va alătura instituțiilor care participă la acest eveniment, așteaptându-și publicul în intervalul orar 12.00 – 22.30 cu o serie de activități deosebite.

Astfel, cei prezenți vor putea face, cu acest prilej, un tur al muzeului, admirând expozițiile permanente, precum și o vizită a expozițiilor temporare găzduite de instituție: ,,Castelana de la Ciucea" – expoziție de podoabe și partituri; ,,Muza poetului" – expoziție fotografică; ,,Accesoriile eleganței feminine" – expoziție de bijuterii din colecția muzeului; și expoziția de icoane pe sticlă, organizată în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (C.J.C.P.C.T.) Cluj.