Actualitate
Șofer BEAT, găsit noaptea de polițiști pe drumul Sfântul Ion
Un bărbat a fost găsit beat la volan de polițiștii din Cluj. Acesta conducea noaptea pe drumul Sfântul Ion.
În data de 19 mai, în jurul orei 00:40, un conducător auto în vârstă de 36 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, a fost depistat aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, de către polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada drumul Sfântul Ion.
Rezultatele testării
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a indicat concentrația de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul autoturismului fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice.
În continuare sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.