Actualitate
Malurile și apa Someșului, poluate de gunoaie aruncate ilegal. Deșeurile ajung din Florești la Cluj
Malurile și apa Someșului sunt poluate cu deșeuri depozitate ilegal, care ajung din Florești la Cluj-Napoca și mai departe.
Comunitatea „Someșul nostru” se mobilizează pentru a face curățenie „mai larg” decât alte dăți, în zonele cu deșeuri aruncate.
Există chiar și o sesizare intitulată „Sesizare deșeuri Someș” pe care clujenii o pot trimite către Consiliul Județean, Apele Române, Compania de Apă Someș SA. O mare problemă o reprezintă deșeurile ilegale din zona ghetoului Dallas din Florești, dar multe deșeuri vin și din alte părți pe apa Someșului în Florești.
Deșeurile ilegale provin din ghetoul Dallas. Cum rezolvăm problema?
Printre cererile clujenilor în sesizarea menționată anterior, se numără organizarea unei curățenii de anvengură la care să participe Garda de Mediu, AB Someș-Tisa și Compania de Apă Someș. Pe lângă acest lucru, în sesizare se propune instalarea unei bariere pentru a opri deșeurile și altele pentru împiedicarea mașinilor și în cele din urmă instalarea camerelor video.
„1. O nouă curățenie de anvergură la care să participe toate instituțiile menționate mai sus. Nu doar la maluri, ci și în apă trebuie făcută curățenia, pentru că deșeurile sunt în vegetația de lângă mal.
2. Instalarea unei bariere care oprește deșeurile din amonte de baraj, instalarea unor camere video în zonele cu probleme și a unor bariere care împiedică traficul auto prin care se depozitează ilegal, în urma consultării reprezentanților societății civile”, se arată în sesizare.
O altă cerință este rezolvarea problemei deșeurilor care provin din ghetoul Dallas, prin includerea comunității de acolo în soluționarea ei.
„3. Rezolvarea deșeurilor ilegale provenite din ghetoul Dallas, Florești, prin incluziunea reală a comunității în gestionarea problemei, cu sprijin pentru rezidenții ghetoului pentru a locui în condiții decente și la distanța legală față de Someș și cu joburi mai bune decât aruncarea ilegală a deșeurilor de la șantierele din Florești”, scrie în cerința a treia a sesizării.
Sesizarea deșeuri Someș integrală
„Domnule primar Pivariu,
Domnule primar Boc,
Dle preș. CJ Tișe,
În atenția Gărzii de Mediu,
În atenția AB Someș-Tisa,
În atenția Companiei de Apă Someș SA,
Acționați acum! Malurile și apa Someșului sunt poluate de deșeuri depozitate ilegal. Deșeurile ajung din Florești la Cluj și mai departe.
Când ne-am mobilizat în masă s-a mai făcut curățenie cu sutele de tone. Dar e clar să trebuie curățate, nu sute, ci mii de tone. De aceea, cerem:
1. O nouă curățenie de anvergură la care să participe toate instituțiile menționate mai sus. Nu doar la maluri, ci și în apă trebuie făcută curățenia, pentru că deșeurile sunt în vegetația de lângă mal.
2. Instalarea unei bariere care oprește deșeurile din amonte de baraj, instalarea unor camere video în zonele cu probleme și a unor bariere care împiedică traficul auto prin care se depozitează ilegal, în urma consultării reprezentanților societății civile.
3. Rezolvarea deșeurilor ilegale provenite din ghetoul Dallas, Florești, prin incluziunea reală a comunității în gestionarea problemei, cu sprijin pentru rezidenții ghetoului pentru a locui în condiții decente și la distanța legală față de Someș și cu joburi mai bune decât aruncarea ilegală a deșeurilor de la șantierele din Florești.
4. Deadline concret pentru finalizarea pistei metropolitane la Someș, promisă de autorități, și a spațiilor verzi adiacente râului, care să fie oferit de Primăria Cluj-Napoca în cazul coridorului velo și de Primăria Florești în cazul proiectului de parc la râu.
5. Dezbateri reale pe proiectul câștigător de bugetare participativă din Florești pe tema depozitării ilegale de deșeuri pentru a folosi banii cât mai util, pornind de la intențiile inițiatorilor și a votanților proiectului”, se arată în sesizare.
90 de tone de gunoaie, ridicate de pe malurile Someșului în Florești
Problema deșeurilor aruncate ilegal nu este una recentă. La începutul anului 2021 au fost ridicate 90 de tone de deșeuri cu un excavator. Multe alte campanii de acest fel au avut loc în acest an. Primarul Bogdan Pivariu a anunțat atunci când 90 de tone de deșeuri au fost ridicate de pe malurile Someșului că au fost aplicate peste 20 de amenzi.
Ca măsuri de prevenire a aruncării ilegale a deșeurilor pe malurile Someșului, primarul Floreștiului a anunțat că a dispus intensificarea patrulelor poliției locale în zonele de risc, amplasarea de camere de supraveghere și suplimentarea numărului containerelor din aceste zone. Edilul le-a promis locuitorilor Floreștiului că va face tot ceea ce îi stă în putință pentru eliminarea acestui fenomen de pe raza comunei.
„La începutul acestui an, am avut o campanie de curățare a malurilor Someșului, în urma căreia am adunat peste 90 de tone de deșeuri. Am aplicat peste 20 de amenzi pentru aruncarea de deșeuri în aceste zone interzise. Încă suntem în proces de identificare a celor care au comis acte antisociale, deci nu ne oprim aici cu aplicarea acestor amenzi. Pentru a evita pe viitor acest tip de masacru pe malurile Someșului, am intensificat patrularea echipelor de poliție locală în aceste zone roșii. Vom amplasa camere de supraveghere în mai multe zone pentru a putea ține sub control acest fenomen, am suplimentat numărul de containere în aceste zone. Vă garantez că voi lua toate măsurile care îmi stau în putință pentru a eradica aceste practici în Florești”, a declarat Bogdan Pivariu, într-o conferință de presă, în luna ianuarie.
Sursă foto: Someșul nostru
CITEȘTE ȘI:
VIDEO. „Coșmarul” floreștenilor continuă: „Sapă sub balconul meu, e bloc lângă bloc și nu avem drumuri”. Primăria: „Lucrările sunt monitorizate periodic”