monitorulcj.ro Menu
Actualitate

SE DESCHID RESTAURANTELE în Cluj-Napoca în INTERIOR! Incidența COVID-19 a ajuns la 2,98

Restaurantele se vor deschide în interior în municipiul Cluj-Napoca. Incidența cazurilor de COVID-19 a scăzut sub 3 cazuri la mie, potrivit datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică Cluj.

SE DESCHID RESTAURANTELE în Cluj-Napoca în INTERIOR! Incidența COVID-19 a ajuns la 2,98

UPDATE: Prefectul Clujului a declarat pentru monitorulcj.ro că restaurantele se deschid în interior, la 30% capacitate, de azi.

 


 

Direcția de Sănătate Publică Cluj a publicat la ora 10:30 date privind incidența cazurilor de COVID-19 în toate UAT-urile județului. Cluj-Napoca a ajuns la o rată de incidență de 2,98 cazuri la 1.000 de locuitori.


 

Având în vedere că incidența COVID-19 a scăzut sub 3 la mie, restaurantele ar trebui deschise, pentru că municipiul intră în scenariul galben de funcționare.


Întrebat dacă restaurantele și cafenelele vor fi deschide în interior dacă municipiul va scădea sub 3 cazuri la mia de locuitori, prefectul Clujului Tasnadi Szilard a răspuns luni, 26 aprilie, astfel:

„Restaurantele în municipiu se vor deschide la 30% capacitate în interior, dacă va scădea sub 3 la mie”.


Vedeți ce măsuri se aplică în scenariul GALBEN:

În localitățile unde incidența cumulată în ultimele 14 zile a depășit pragul de 1,5/1.000, dar mai puțin de 3/1.000 de locuitori se dispun următoarele măsuri:

- cinematografele, instituțiile de spectacole și/sau concerte este permisă la 30% capacitate
- organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise
- restaurantele și cafenelele sunt deschise în interior la 30% capacitate
- activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% capacitate
- prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea distanței de 2 metri între mese și participarea a 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite
- nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci
- sălile de jocuri de noroc, deschise la 30% capacitate


CITEȘTE ȘI:

Restricțiile se ridică AZI în Cluj-Napoca. Vești bune pentru sportivi: sălile de sport se redeschid!