monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ministrul de Interne despre centrele drive thru: „Un semnal încurajator”

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat marți că deschiderea centrelor de vaccinare drive thru încurajează atingerea țintei de imunizare, stabilită la nivel național. Acesta a îndemnat prefecții din țară să gestioneze eficient weekendul de Paște și 1 Mai, pentru evitarea unor „situații critice”.

Ministrul de Interne despre centrele drive thru: „Este un semnal încurajator”.

 

 


Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat marți, în cadrul ședinței cu prefecții din țară privind organizarea în weekendul de 1 Mai și de Paște, că tot mai multe autorități locale anunță deschiderea centrelor de vaccinare drive thru, fapt care încurajează atingerea țintei de imunizare, stabilită la nivel național. Ministrul a transmis prefecților că au responsabilitatea de a gestiona cât mai eficient situațiile care se impun în acest sfârșit de săptămână.

 


Ministrul a susținut marți, 27 aprilie, o ședință cu prefecții din țară, pentru stabilirea strategiilor de organizarea a weekendului de 1 Mai și de Paște. La ședință a fost prezent și prim-ministrul României, Florin Cîțu, în cadrul întâlnirii fiind menționată și inițiativa deschiderii centrelor de vaccinare drive thru, precum cel amenajat în Cluj-Napoca.

„Tot mai multe autorități locale anunță deschiderea centrelor de vaccinare drive thru, organizate în spații deschise. Este un semnal încurajator menit să atragă un număr tot mai mare de cetățeni, astfel încât să fie atinsă cât mai curând ținta națională de imunizare”, a precizat Lucian Bode.


Acesta a făcut apel la prefecții din țară, subliniind rolul important pe care aceștia îl au în gestionarea acestui weekend.

„Rolul prefecților este definitoriu și mă aștept să vă asumați toate acele decizii care se impun pe plan local pentru buna gestionare a situațiilor care pot apărea. Sunteți cei care trebuie să ofere primul răspuns decizional pentru restabilirea climatului de normalitate.


„Weekendul trecut, un prim exercițu”

O linie importantă de acțiune pe care trebuie să o gestionați exemplar în continuare este cea care vizează campania de vaccinare - o prioritate națională în acest moment, așa cum a sugerat și premierul. Vă cer să îmbunătățiți acțiunile de informare a cetățenilor în acest sens și să valorificați cât mai mult capacitatea crescută de vaccinare și numărul tot mai mare de centre, astfel încât să asigurați diversificarea procesului de vaccinare”, a declarat ministrul.

Acesta a mai spus că weekendul de Florii a fost unul fără incidente în țară.


„Weekendul trecut a fost un prim exercițu pentru ceea ce urmează în această săptămână și la finalul ei, când milioane de români vor sărbători Paștele, ceea ce va crea o presiune mare pe sistemul de ordine și siguranță publică”, a explicat Bode.

El a mai cerut o „mobilizare maximă” și colaborarea între reprezentanții autorităților locale și cultele religioase, astfel încât să existe o coordonare eficientă pe parcursul acestei săptămâni, în vederea evitării unor „situații critice”.

Conform ministrului, începând din această luni, în țară au fost organizate mai multe operațiuni de instruire a reprezentanților cultelor religioase și a operatorilor economici cu privire la respectarea măsurilor ce se impun de Paște și 1 Mai. El a mai precizat că în noaptea de Înviere, forțele de ordine vor fi prezente la slujbele religioase, pentru a verifica respectarea regulilor de siguranță.

CITEȘTE ȘI

Premier: „Vom accelera campania de vaccinare. Centre drive-thru și maratoane de vaccinare în weekend”