monitorulcj.ro Menu
Actualitate

FOTO. Așa arată noile puncte de colectare selectivă a gunoiului în Mănăștur: „Ideea nu e proastă. Populația e needucată”

Un clujean a publicat fotografii cu noile puncte de colectare selectivă a gunoiului, supraterane. Acestea au ajuns să arate mizerabil, iar gunoiul să fie aruncat pe lângă ele.

FOTO. Așa arată noile punctele de colectare selectivă a gunoiului.„Ideea nu e proastă. Populația e needucată”


 

Băiatul a publicat fotografiile în grupul Clujul Civic, unde a și comentat situația. El consideră că ideea în sine nu e una bună:


 

„Are cineva idee când o să se renunțe la «punctele gospodărești supraterane»? Adică, sigur, cele 50 de puncte de colectare selectivă a gunoiului care sunt pe modelul acesta au fost inaugurate în 3 martie, dar în general cam așa arată. Poate cineva să-și asume că e o idee proastă și e mai bine să fie în subteran sau continuăm cu mizeria asta?”, a scris băiatul.


„Ideea nu e proastă. Populația e needucată”

O clujeancă l-a contrazis pe băiat în comentarii, spunând că nu ideea ar fi proastă, ci oamenii nu ar fi educați. Mai exact, oamenii nu știu cum să colecteze selectiv gunoiul și să nu îl împrăștie peste tot:

„Sincer, ideea nu e proastă. Populația e... needucată adică.
Ar trebui închise cu cheia și când e mizerie să nu ia firma de salubritate gunoiul. 2-3 episoade din astea în mijlocul verii și se civilizează orășenii forțat. (...) Am citit recent un articol despre un proiect pilot de colectare selectivă în Oradea. Tot cu forța au acceptat și înțeles cum stă treaba.”, spune femeia.


Oamenii străzii „răscolesc” prin tomberoane, după care lasă gunoiul pe lângă ele.

„Cel puțin la mine la tomberoane, niciodata nu sunt pline, lumea aruncă pe jos de lene și lipsă de educație. Asta plus oamenii străzii care răscolesc prin tomberoane și lasă gunoiul pe langă. De asemenea, dacă e plin tomberonul, poți să lași un sac cu gunoi închis lângă tomberon. Nu e nevoie să îl arunci împrăștiat”, mai susțin clujenii.


50 de noi puncte pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Primăria Cluj-Napoca a achiziționat 50 de puncte gospodărești modulare pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Acestea suplimentează punctele gospodărești existente în vederea încurajării colectării selective a deșeurilor.

Cele 50 de puncte gospodărești modulare sunt supraterane și destinate pentru colectarea selectivă a deșeurilor.


Punctele gospodărești modulare s-au împărțit astfel: 25 de puncte gospodărești vor fi arondate sectorului operat de Rosal iar celelalte 25 sectorului operat de Brantner.

CITEȘTE ȘI:

FOTO. Gunoaie din 2016, găsite pe un câmp din Borhanci. Locuitorii vor face curățenie voluntar

 

AMENZI usturătoare și CONFISCAREA mașinilor pentru aruncarea ilegală a deșeurilor în Florești. Pivariu: „Să fie clar că nu glumesc cu respectarea legii”