monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cât va costa Centura Metropolitană? Plan de împădurire, piste de biciclete și un nou tunel. Este propusă mutarea poligonului din Florești

Proiectul Centurii Metropolitane a fost dezbătut vineri, fiind conturate mai multe propuneri pentru conservarea faunei și vegetației, dar și pentru reducerea costurilor.

Cât va costa Centura Metropolitană? Plan de împădurire, piste de biciclete și un nou tunel. Este propusă mutarea poligonului din Florești

 

 


O dezbatere online a avut loc vineri, 9 aprilie, având ca temă de discuție proiectul Centurii Metropolitane. Discuția a fost organizată de deputatul USR-Plus Viorel Băltărețu, printre invitați numărându-se Silviu Tegzeșiu, șeful proiectului Centurii Metropolitane, Ciprian Comșulea, manager de proiect, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca și Dan Tarcea, viceprimarul municipiului.

 


Înaintea dezbaterii, deputatul i-a îndemnat pe clujeni să îi transmită întrebările legate de viitoarea centură, acesta adresându-le invitaților. Una dintre cele mai mari curiozități ale cetățenilor a fost cât va costa Centura Metropolitană, întrebarea la care a răspuns în cadrul dezbaterii viceprimarul Dan Tarcea.


„Sumele variază, suntem în momentul de față undeva la 600 de milioane de euro, dar depinde foarte mult și de ultimele detalii pe care trebuie să ni le ofere proiectanții, astfel încât să avem o valoare finală, care va fi stabilită odată cu finalizarea studiului de fezabilitate”, a răspuns viceprimarul municipiului Cluj-Napoca.

Propunere: relocarea poligonului din Florești

O propunere de reducere a costurilor cu circa 20.000.000 de euro a venit din partea parlamentarului Viorel Băltărețu, prin trasarea viitoarei centuri prin Poligonul Militar din comuna Florești. Deputatul a afirmat că autoritățile responsabile - Primăria Florești, Comandamentul Armatei a 4-a, Guvern, Agenția de Protecție a Mediului - au fost de acord, în principiu, cu soluția.


„Analizând propunerile de trasee ale Centurii Metropolitane în zona Florești, am identificat o mare oportunitate în adoptarea unui traseu care să traverseze Poligonul Militar din Florești. Primul avantaj e o reducere aproximativă de 20 milioane de euro, comparativ cu celelalte opțiuni. În plus, văd o oportunitate reală în dezvoltarea unui parc industrial și/sau a unei investiții de interes public (de exemplu, un Aqua Park), fructificând potențialul creat de autostradă, existența Someșului și a liniilor electrice de 110 kV din apropiere. Totul poate fi realizat, dacă vom găsi o soluție potrivită de relocare a poligonului militar într-o altă zonă din județ. De aceea, fac apel către toate autoritățile responsabile - Armată, autorități locale, Consiliul Județean, Guvern, Primăria Florești - să lucreze la o soluție comună, în interesul cetățenilor. E esențial ca decizia să fie luată repede, în următoarea lună. Cred că, în cadrul unei viziuni pe termen mediu, relocarea poligonului era oricum inevitabilă. În 5-10 ani, acesta va fi prea aproape de zona locuită, iar activitatea de aici va pune în pericol calitatea vieții cetățenilor ce locuiesc în zonă”, a arătat Viorel Băltărețu.

28 de kilometri de piste pentru biciclete

În cadrul proiectului pentru Centura Metropolitană se propunerea realizarea unei rețele de piste de biciclete cu o lungime de 28 de kilometri, din care 19 kilometri urmează să fie de-a lungul centurii rutiere. 


„Un element deosebit de important care s-a reușit prin acest proiect este implementarea unei piste de biciclete, care ă aibă o lățime de 3 metri, adică să asigure o pistă continuă, cu dublu sens, cu lățimea de 1,5 metri pentru fiecare bandă. Ea va fi amplasată în general, în funcție de condițiile de relief, fie în exteriorul panourilor absorbante, în zona de debleu, destul de aproape de partea carosabilă, respectiv la 10, până la 20 de metri distanță, în zonele în care suntem într-un rambleu”, a declarat Silviu Tegzeșiu, șeful proiectului Centurii Metropolitane.

Pentru fiecare copac tăiat vor fi plantați doi

Varianta 8 de traseu al Centurii Metropolitane și avizată de autorități propune traversarea Pădurii Făget, lucru care, inevitabil, va duce la tăieri de copaci. Ciprian Comșulea, managerul de proiect, a declarat că este propus un plan de împădurire la o cotă de 2:1, însemnând că doi copaci vor fi platați în alte zone din județ pentru fiecare copac care va fi tăiat pe traseul centurii, acest lucru reprezentând o premieră națională. 

„Am ocolit toate zonele protejate și de Natura 2000 pentru că și ministerul Mediului dorește o creștere a zonelor protejate, ceea ce salutăm, iar asemenea lucrări de infrastructură trebuie bine gândite, ca să ocolim aceste zone protejate. Vegetația și fauna sunt foarte important de protejat și trebuie să avem grijă de tot ce înseamnă terenuri în degradare. Traseul trece prin pădurea Făget, care nu e un lucru extraordinar de lăudabil, dar nu se putea trage prin altă parte traseul. De aceea, am gândit tuneluri și viaducte, ca să nu deranjăm parte de biodiversitate. În același timp, am propus un plan de împădurire, la o cotă de 2:1. Nicio lucrare de infrastructură nu a mai propus un asemenea plan de împădurire, este o premieră națională. UAT-urile au acceptat propunerea și chiar au venit cu terenuri pentru împădurire”, a explicat Comșulea.

Bani pentru proiectarea Parcului Colina

Propunerea a fost salutată atât de deputatul Viorel Băltărețu, cât și de primarul Emil Boc, care a arătat că, în ceea ce privește Parcul Colina, care va fi afectat la rândul său de centură, au fost alocați deja bani din bugetul local pentru găsirea unei soluții de consevare a spațiului rămas și chiar de extindere a acestuia.

„Faptul că pentru fiecare copac tăiat vor fi plantați doi mi se pare un lucru extraordinar și acest lucru cred că ar trebui comunicat mai bine cetățenilor. E clar, se vor tăia copaci, dar mie mi se pare foarte importantă partea aceasta. OK, tăiem în Făget, dar vom planta în Florești, în Apahida”, a afirmat Băltărețu.

„La parcul Colina noi deja am pus bani în buget pentru proiectarea parcului, astfel încât dacă trebuie să se realizeze o intervenție acolo, să putem compensa eventualele tăieri”, a spus edilul.

Un nou tunel, în zona Pădurii Hoia

Managerul proiectului, Ciprian Comșulea, a anunțat că centura nu va mai avea doar două tuneluri, cum era stabilit inițial, ci trei, un nou tunel fiind proiectat în zona Pădurii Hoia, între Florești și Baciu. Noul tunel inclus în proiect ar urma să aibă 410 metri.

În planul urbanistic zonal al centurii erau propuse două tuneluri, în apropierea cartierului Mănăștur, unul lângă baza sportivă Unirea, iar celălalt, mai scurt, în spatele complexului „Nora”.

Centura Metropolitană, finanțată din PNRR

Primarul Emil Boc a mai arătat în cadrul dezbaterii că centura va fi finanțată din fonduri europene în cadrul Planului Naționale de Redresare și Reziliență (PNRR), termenul limită pentru finalizarea proiectului fiind anul 2026. În momentul de față, studiul de fezabilitate este în curs de definitivare și ar urma să se încheie în toamna acestui an.

„Noi suntem toți în aceeași barcă, toți clujenii, și dacă noi nu ne ajutăm, nimeni nu o să ne ajute. Se punea apoi problema cum va fi finanțat proiectul. Cu noul Guvern PNL și apoi Guvernul PNL-USR, am reușit să includem proiectul în Planul Național de Redresare și Reziliență. La ora la care vorbim, acest proiect este prins în finanțare în PNRR, pachet de conectivitate Autostrada Transilvania Transregio. Aici, rigorile sunt mult mai dure: 2026 – ghilotină. Intrăm în această logică în care se preconizează că, în 30 aprilie, Uniunea Europeană să își dea un prim acord asupra planului de reziliență și din toamnă, Banca Europeană să intre pe piață, să se împrumute în numele Uniunii Europene și de anul viitor să se treacă la executarea proiectelor. Noi avem ca termen acest an să terminăm studiul de fezabilitate, să încheiem acordul de mediu, să obținem toate avizele ministeriale și hotărârea de guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, astfel încât, anul viitor cel puțin, să putem lansa licitația”, a declarat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI

Plimbare „virtuală” pe Centura Metropolitană. Principalele noduri, tuneluri și pasaje, prezentate de proiectanți - VIDEO