monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Restricții DURE pentru Gherla și trei comune din Cluj! Magazinele se vor închide la 18:00

Trei comune și un oraș din județul Cluj vor avea parte de restricții mai dure, ca urmare a creșterii ratei de infectare cu COVID-19.

Restricții DURE pentru Gherla și trei comune din Cluj! Magazinele se vor închide la 18:00

 

 


Restricțiile vor intra în vigoare din data de 8 aprilie și vor fi valabile până pe data de 12 aprilie, atunci când se va decide dacă se prelungește starea de alertă pe teritoriul României. Restricțiile se vor aplica în municipiul Gherla (4.04) și comunele Cuzdrioara (4,26), Mintiu Gherlii (3,64 ), Viișoara (5.73).

 


Prin urmare, restaurantele și cafenelele se vor închide în interior, iar restricțiile pe weekend vor fi mult mai dure, potrivit ultimelor hotărâri luate de Guvern.

Ce măsuri se aplică?

-organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, cu participarea publicului este interzisă
-organizarea şi desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise
-activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
-activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
-nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci
-activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.


Pe lângă restricțiile menționate mai sus, se vor aplica și noi restricțiii impuse la nivel național. Prin urmare, pentru localitățile care depășesc rata de incidență COVID-19 de 4 la mia de locuitori (comunele: Cuzdrioara, comuna Viișoara și municipiul Gherla) vor avea parte de noi restricții pe timp de weekend, cum ar fi: circulația nu va mai fi permisă după ora 20:00, iar magazinele se vor închide la ora 18:00. Singura comuna care nu va avea parte de aceste restricții este Mintiu Gherlii, care acum are rata de infectare sub 4 la mia de locuitori.