monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Amera Tower, prima clădire din România precertificată „Zero Waste Building”(P)

După ce în anul 2012 clădirea Amera Tower a fost certificată drept prima clădire verde din Cluj-Napoca, de către U.S. Green Building Council, aceasta continuă să fie deschizător de drumuri, sens în care a obținut recent precertificarea „Zero Waste Building”, fiind în plin proces de certificare „Zero Waste Building”, acordată de către organizația Zero Waste Europe.

Proiectul a demarat în urmă cu mai bine de opt luni, perioadă în care clădirea a reprezentat obiectul unui proces complex de transformare si monitorizare,  finalizat cu recunoașterea de către organizația Zero Waste Europe a faptului că a fost atins obiectivul de reducere cu 83% a deșeurilor generate, care ajung la rampa de gunoi, la procesul de incinerare sau chiar în mediul înconjurător. În acest scop, Amera Tower, împreună cu partenerii săi: E.ON Business Services Cluj, Groupama Asigurări, restaurantul La Casa, și grădinița ELF, a adoptat o politică internă ambițioasă, care să aibă ca rezultat reducerea generării de deșeuri și un plan care include măsuri concrete privind achizițiile de bunuri și servicii, informarea și educarea ocupanților clădirii și implementarea unui sistem performant de colectare separată și în dobândirea de obiceiuri zilnice de consum sustenabil.

In cadrul proiectului de reorganizare a sistemului de lucru, s-a trecut de la clasicul sistem a deșeurilor pe 4 fracții, la implementarea unui sistem de colectare separată pe 12 tipuri de deșeuri, precum: pet, plastic general, metal, polistiren, tetra-pak, hârtie/carton, sticlă, ulei uzat, deșeuri electrice, tonere imprimantă, biodeșeuri și deșeuri reziduale. In acest sens Amera Tower a demarat colaborarea cu un partener profesionist, RDE HARGHITA, care ajută la identificarea soluțiilor optime de reciclare pentru fiecare fracție colectată separat.


“Lucrăm cu seriozitate și pasiune la acest proiect, demarat în urmă cu 8 luni. Sub îndrumarea competentă a organizației Zero Waste Europe, bazându-ne pe colaborarea de 5 stele a chiriașilor noștri: E.ON Business Services Cluj și Groupama Asigurări și cu o echipă motivată și devotată de la Amera, nu a fost greu deloc. In cele 8 luni am reușit să reducem cu 83% deseurile care ajungeau la rampele de gunoi. Investitia financiară a fost minimă, câteva sute de lei; mai mult este vorba de o schimbare de atitudine, de mentalitate, am reușit sa arătăm că nu este necesar să cheltui bani mulți pentru a crea un mediu de lucru realmente sustenabil” - directorul Amera, Adam Ambrus.