monitorulcj.ro Menu
Actualitate

VIDEO. Povestea unei zile la UPU Cluj. Peste 150 de oameni ajung zilnic de URGENȚĂ la SPITAL

Un medic care se află la început a prezentat ce se află dincolo de ușile de la U.P.U. Cum fac față medicii, dar și care sunt urgențele cele mai grave de care se lovesc.

VIDEO. Povestea unei zile la U.P.U Cluj. Peste 150 de oameni ajung zilnic de URGENȚĂ la SPITAL

 

 


Paul Oargă este paramedic la SMURD Cluj și de câteva luni și-a creat un canal de YouTube unde popularizează medicina pentru publicul larg. Paul și-a finalizat studiile la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

 


Pacienții sunt consultați în funcție de gravitate

În ultimul său vlog, Paul a prezentat ce se întâmplă dincolo de ușile de la U.P.U. El a fost la Unitatea de Primiri Urgență din Cluj și a discutat cu doi medici primari, dar a și prezentat cum se preiau urgențele, adică după gravitate.

„Fiecare om care ajunge la UPU trebuie pus într-o anumită categorie, în funcție de semnele și simptomele pacientului. Primele trei: roșu, galben, verde sunt considerate urgențe. Codul verde reprezintă pacienții cu dureri de cap, febră. Codul roșu sunt pacienții care sunt în curs de resuscitare, deobicei pacienții care sunt implicați în accidente rutiere și au funcțiile vitale instabile. Codul galben este reprezentat de pacienții critici a cărie funcții de structură sau organ este afectată și care trebuie să fie văzuți în primele 10 minute. Pacienții din codul verde poate să aștepte până la trei ore. Deci să nu vă supărați dacă veniți la urgențe și aveți de așteptat. Aici nu merge regula de «primul venit, primul servit«”, a explicat doctorul Paul Oargă într-un vlog realizat la UPU Cluj.


UPU Cluj are și 150 de pacienți pe seară!

Un medic a povestit cum în timpul studenției nu existau atâtea aparate performante ca și acum, iar medicina de atunci se făcea mult mai greu. UPU are uneori și 150 de pacienți pe seară.

„Când eram studenți cineva voia să ne sperie și să ne facă să învățăm. Ne spuneau că o să ajungem medici și nu o să știm ce să facem într-o situație de urgență. Și pe atunci mi-am făcut astfel de gânduri, și am venit pe urgențe tocmai pentru a-mi depăși frica. Țin minte că la început nu avem nici măcar un monitor. Tot ce aveam era ce aduceam noi de acasă. Nopțile sunt foarte obositoare aici, pentru că avem un flux continu de pacienți. Avem și 150 de prezentări pe seară. Trebuie să fim foarte precauți. Porțile noastre sunt deschise în permanență și nu putem refuza niciun pacient”, a explicat un medic de la UPU.


Medicii se luptă de multe ori cu experiențe în care unii pacienți mor, iar acest aspect negativ le îngreunează munca.

„Adevărata medicină de urgență este când ești pe spital. Când ești primul și singur și încerci să îl ajuți pe om. Un aspect negativ este decesul unui pacient iar noi trebuie să anunțăm familia. Un prof din facultate ne spunea că fiecare medic are propriul lui cimitir. Mulți ne întreabă cum putem trece peste, iar răspunsul meu este că ne dăm toată silința pentru a-i salva pe majoritatea”, a spus un medic primar de la UPU.


Spre final, paramedicul a spus că o astfel de unitate este plină de adrenalină și de tensiune.

„Urgențele de tip galben și roșu fac parte din 17% din prezentările de urgență. Medicii de urgență de cele mai multe ori sunt primi care vin la urgențele grave, se ocupă foarte bine și de urgențele mai puțin grave. Aici, la Unitatea de Primiri Urgențe este o adevărată adrenalină, iar tensiunea este foarte mare. Aici poate fi locul în care intervenția echipei medicale poate fi instantă”, a mai spus doctorul Paul Oargă.

CITEȘTE ȘI:

Un clujean a repornit inima soției sale: „Am luat-o în brațe, după care am început manevrele de prim ajutor” VIDEO