monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Clujenii nu mai vor achitarea taxelor la ghișee. Au fost înregistrate de două ori mai multe plăți online

Numărul plăților online a taxelor și impozitelor în Cluj-Napoca s-a dublat față de anul trecut. Peste 24.000 de clujeni au decis să nu mai meargă la ghișeu, alegând plata electronică.

De două ori mai multe plăți online a taxelor și impozitelor în Cluj-Napoca.

 

 


În acest an, în Cluj-Napoca au fost înregistrate de două ori mai multe plăți online față de anul trecut. Peste 24.000 de clujeni au ales în 2021 să nu mai meargă la ghișee pentru a-și plăti taxele și impozitele.

 


Astfel, în primele două luni ale anului au fost înregistrate peste 50.000 de plăți electronice, dublu față de cele efectuate în 2020. Peste 24.000 de persoane au decis în acest an să nu mai meargă la ghișeu pentru a achita taxe, impozite locale sau alte tipuri de plăți, acestea fiind plătite de la distanță, prin internet, după cum a declarat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

Firesc, digitalizarea activității primăriei a fost accelerată în contextul pandemiei COVID-19, iar clujenii au fost receptivi. Așa cum am mai spus, ne uităm la modele din afara României, unde cetățenii au un grad foarte ridicat de satisfacție cu privire la serviciile online oferite de autorități. Un exemplu recent este «Tichetul albastru», prin care orice persoană poate interacționa online, printr-o platformă video, cu funcționarii publici, în loc să se deplaseze la Primărie pentru o întâlnire directă, economisind astfel timp, a explicat Boc.


Momentan, în cadrul primăriei Cluj-Napoca există aproximativ 250 de servicii și proceduri online, care permit clujenilor plata de la distanță. Clujenii au opțiunea de a-și achita obligațiile legale prin intermediul site-urilor www.primariaclujnapoca.ro sau www.ghiseul.ro.

CITEȘTE ȘI


Cum plătești taxele și impozite online la Cluj, în 2021?