monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fundația Doina Cornea aduce proiecte pentru păstrarea vie a memoriei victimelor comunismului.

În data de 4 martie a avut loc, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, conferința de presă ținută de Fundația Doina Cornea, în care s-au prezentat proiectele viitoare a acesteia, prezentate de către fiul Doinei Cornea, dar și de alți invitați de seamă.

Doina Cornea

 

 


Proiectele organizate sau în curs de desfășurare a Fundației Doina Cornea au fost posibile prin unirea a câteva organizații, cu scopul păstrării vii a memoriei poporului român, dar și a memoriei poporului ceh.

 


Printre aceste organizații se numără Asociația Create.Act.Enjoy și Casa de Licitații Artmark, ai căror reprezentanți au vorbit și ei la această conferință de presă.

Expoziție la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Odată cu inițiativa directorului Centrului Cultural Ceh din București, Robin Ujfalusi, s-a organizat o expoziție la Muzeul Etnografic din Cluj, numită Eroinele. Aceasta are ca scop onorarea a 25 de femei din Cehia și România, atât din trecut, cât și din prezent. În centrul ei este doamna Doina Cornea, dar se numără și alte nume onorabile, precum Nadia Comăneci, Simona Halep, Ana Aslan, Elena Frago, Smaranda Brăescu și altele.


Expoziția poate fi vizitată până în data de 14 martie la muzeu, dar și pe site-ul acestuia.

Casa Doinei Cornea, viitoare casă memorială

Leontin Horațiu Iuhas, fiul doamnei Doina Cornea, a declarat faptul că, datorită interesului manifestat de Emil Boc și de Consiliul Local, locuința mamei acestuia va fi transformată într-o casă memorială. Până atunci, cu ajutorul proiectului „Case de poveste”, organizat de Asociația Create.Act.Enjoy, casa a putut fi vizitată toamna trecută și va putea fi văzută și în primăvara aceasta.


Editură și bibliotecă

Un proiect important al Fundației, ce a fost amânat pentru mai 2022, este înființarea „Editurii Fundației Doina Cornea”, odată cu debutul unui album de desene și picturi ale acestei personalități.

Totodată, se dorește și inaugurarea unei biblioteci care să poarte numele acestei fundații. Aceasta va fi afiliată Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj și va conține peste 300 de lucrări despre rezistența la comunism, atât pe plan național, cât și internațional.


Militare pentru descoperirea victimelor comunismului din România

Ultimul și poate cel mai important proiect pentru istoria comunismului în România este cel care se ocupă cu descoperirea victimelor comunismului din România. Printre susținătorii cei mai fermi ai acestui proiect se numără un important fost președinte al României, Emil Constantinescu, Octav Bjoza, reprezentant al foștilor deținuți politici din România, Liana Goța, realizatoare a nenumărate filme-mărturie cu foști deținuți politici și Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România al Fundației Doina Cornea (CICCR, director Marius Oprea). Cu ajutorul acestui proiect au fost scoase la iveală ororile comunismului, descoperindu-se victimele acestuia și redându-le familiilor pentru a fi îngropate creștinește.

Despre disidenta anticomunistă a României

Doina Cornea (1929-2018) a fost o publicistă și disidentă anticomunistă din România. Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări.

Împreună cu fiul ei, Leontin Horațiu Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni. A fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din decembrie 1989, sub gloanțe.

După decembrie 1989, Doinea Cornea și-a dedicat mare parte a timpului recuperării memoriei poporului român prin strângerea de date, documente și mărturii și punerea lor la dispoziția unor instituții și organizații precum Institutul pentru Istoria Recentă din cadrul Facultății de Istorie a Universității Babeș Bolyai din Cluj.

Articol realizat de Sarah Gherman