monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ce au învățat românii în timpul pandemiei? Un studiu IRES arată că 25% au învățat să prețuiască mai mult viața și familia.

Vasile Sebastian Dîncu, sociolog și fost profesor UBB, a prezentat în premieră un grafic care arată ce au învățat românii de la un an de pandemie de COVID-19. Printre răspunsurile de top se regăsește prețuirea vieții și a familiei.

Familie împreună, purtând masca de protecție, în pandemia de COVID

 

 


Sociologul Vasile Sebastian Dîncu, sociolog și fost profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, a prezentat pe pagina sa de Facebook, în premieră, un grafic care „este mai tare decât o mie de cuvinte”, spune el.

 


Graficul reprezintă răspunsurile românilor într-un sondaj realizat de IRES, în care aceștia au fost întrebați ce au învățat nou în urma pandemiei de COVID-19. (vedeți graficul în galeria foto, imaginea 2)

Timp de un an de chin și suferință provocate de COVID-19, românii au învățat să prețuiască mai mult lucrurile importante din viața lor.


57% dintre participanții la sondaj au mărturisit că au învățat ceva nou în tot acest timp.

„Împlinim un an de la venirea Covidului la noi. Într-un studiu foarte interesant realizat de IRES, aflat încă în fază de prelucrare a datelor, vedem că românii declară că au învățat ceva. Măcar 57% dintre ei, dar este un procent destul de mare. Practic am început să învățăm să trăim cu dușmanul. Nu vorbim despre utilitatea acestor învățături sau oportunitatea lor, cert este că a fost și este o experiență care lasă urme adânci în mintea și sufletul nostru. Mai multe despre această experință în zilele care vin, după ce iresiștii vor publica raportul”, a scris Vasile Sebastian Dîncu pe pagina sa.


Ce au învățat românii datorită pandemiei de COVID-19?

În urma unui sondaj IRES, mai mulți români au mărturisit că au învățat ceva nou în timpul pandemiei. Printre răspunsurile din top se regăsesc normele de igienă și distanțare socială, prețuirea vieții și a sănătății și totodată, prețuirea familiei și persoanelor apropiate.

27% dintre românii chestionați au răspuns că au învățat mai multe lucruri, 30% au învățat un singur lucru nou, 41% au răspuns că nu au învățat nimic nou, iar 3% că nu știu sau nu vor să răspundă.


Cele mai importante lucruri pe care românii le-au învățat pe timp de pandemie sunt:

33% dintre români au învățat să respecte normele de igienă și să fie distanți
18% au spus că au învățat să prețuiască viața și sănătatea
7% au învățat să prețuiască familia și pe cei apropiați
5% au învățat să fie respectuoși și grijulii cu ceilalți oameni
4% dintre români petrec mai mult timp cu cei dragi
3% au învățat să aprecieze libertatea și să trăiască clipa de moment, alți 3% să respecte regulile și legile, iar încp 3% dintre cei chestionați au spus că au învățat să fie mai buni și să ofere iubire.

Cifrele scad tot mai mult privind următoarele aspecte:

2% au învățat să aprecieze unirea sau apropierea față de ceilalți
2% spus că nu mai au încredere în oameni
Alți 2% au învățat să fie egoiști sau să se aprecieze mai mult
1% dintre românii chestionați în timpul sondajului au spus că sunt mai credincioși
Încă 1% economisesc bani
1% au învățat să stea în casă mai mult timp
1% au învățat să folosească tehnologia
1% au învățat să fie răbdători, iar alți 1% să fie responsabili
0,3% au învățat să lucreze de acasă
Alte mențiuni au fost făcute de 14% dintre români, iar 2% nu au răspuns sau nu au știut să răspundă