Am intrat în al doilea mare Post al anului

Postul Naşterii Domnului, al doilea ca importanţă după postul Paştilor, începe în 15 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie.

Cea mai aspră zi de postire pentru Sărbătoarea Crăciunului este 24 decembrie, ajunul Naşterii Domnului.

Postul Crăciunului este unul luminos, întrucât în Postul Naşterii Domnului, care ţine 40 de zile, sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la toate lucrurile rele, de la gânduri urâte. Oamenii trebuie să fie buni, milostivi şi cu multă credinţă.

Totodată, în acest post credincioşii trebuie să mănânce hrană vegetală, iar în zilele cu dezlegare se mănâncă peşte. Postul Crăciunului este mai uşor din punct de vedere alimentar faţă de cel al Paştelui, având mai multe dezlegări la peşte, ulei şi vin.

În postul Crăciunului este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică din perioada 21 noiembrie-18 decembrie inclusiv.Postul Crăciunului este ţinut şi în Biserica Romano-Catolică, unde este numit „Jejunum Adventus Domini” (Postul venirii Domnului), dar durează doar trei săptămâni.

Tradiţii în ajun de Crăciun

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii din multe zone ale ţării pregătesc bucate pe care le sfinţeşte preotul. Tot din ziua de Ajun încep colindele, cântările prin care glasurile copiilor vestesc marea bucurie a Întrupării Domnului. Postul se încheie în 25 decembrie, după Sfânta Liturghie. Naşterea lui Iisus este prezentată în două Evanghelii, la Matei şi Luca, fiecare punctând anumite elemente istorice şi cosmice. Astfel, Sfântul Evanghelist Matei aminteşte de stea, de magi şi de fuga în Egipt, pe când Sfântul Evanghelist Luca descrie călătoria de la Nazaret la Betleem, naşterea Pruncului şi aşezarea Lui în iesle, închinarea păstorilor şi bucuria cerească a îngerilor. Unul dintre obiceiurile din perioada postului este şi astăzi spălarea veselei cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai aibă nici o urmă de carne sau derivate ale acestor produse.

Lăsata Secului la ţară

De asemenea, perioada de după Lăsatul secului de Crăciun era cunoscută sub denumirea şezătorile de iarnă. Şezătorile erau întâlniri comunitare cu caracter lucrativ, dar şi distractiv. Chiar dacă se desfăşurau în perioada Postului Crăciunului, aspectul distractiv era tolerat deoarece în cadrul lor erau învăţate colindele şi urăturile ce urmau să fie rostite în timpul sărbătorilor de iarnă.

În ziua de Lăsata secului, gospodarii de la sate mănâncă sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou. Gospodinele trebuie să ţină cont de mai multe superstiţii. De exemplu resturile de la masa de Lăsata secului se aruncă doar spre răsărit, altfel păsările se vor răzbuna şi vor ciuguli toată recolta de boabe; oalele se aşază cu gura-n jos pentru ca gospodăria să fie ferită de pagube. În plus, femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes de Lăsata secului pentru ca gospodăria să nu fie lovită de rele şi de boli. Dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii. În unele zone, există obiceiul „bătutul pernelor” - fetele nemăritate încearcă astfel să-şi îmblânzească soarta şi să-şi găsească peţitori.