monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Spovedanie pe iPhone

Prin intermediul aplicaţiei „Confession: A Roman Catholic App”, care costă doi dolari, credincioşii îşi pot nota direct pe iPhone păcatele, chiar în momentul în care le comit, pentru a le putea ţine astfel socoteala. Aplicaţia pentru spovedit le permite utilizatorilor să ţină un istoric al păcatelor pe care le-au comis şi să îşi examineze conştiinţa într-un fel personalizat, în funcţie de factori precum vârsta, sexul şi starea civilă, scrie gândul.info. Aplicaţia nu are menirea de a înlocui spovedania tradiţională, ci îi încurajează pe utilizatori să îşi examineze mai întâi conştiinţa şi apoi să se ducă la preot pentru iertarea păcatelor.

“Confession: A Roman Catholic App” este structurată pe cele 10 porunci şi pe tipuri de încălcări ale lor, iar utilizatorul nu trebuie decât să bifeze păcatul comis. Dezvoltatorii spovedaniei virtuale spun că s-au inspirat din cuvintele Papei atunci când au creat aplicaţia, ei colaborând de altfel şi cu câţiva preoţi. “Scopul nostru a fost să oferim o aplicaţie digitală care este cu adevărat în serviciul lumii”, au declarat reprezentanţii companiei. Potrivit bbc.co.uk, oficiali ai bisericii catolice din Marea Britanie şi din Statele Unite ale Americii au aprobat acest nou tip de spovedanie, ceea ce este o premieră. Un purtător de cuvânt al Bisericii Catolice din Anglia a spus chiar că aceasta este “o unealtă utilă, care îi ajută pe oameni să se pregătească pentru spovedanie. Biserica crede în îmbrăţişarea noii tehnologii şi să speră că această aplicaţie creativă îi va ajuta pe oameni să se confeseze”.